Chiar dacă nu este privită ca atare, activitatea muzeală este tot o formă de antreprenoriat. Despre antreprenoriatul cultural am avut ocazia să discutăm cu domnul Virgil Ștefan Nițulescu, Director General al Muzeului Național al Țăranului Român, din 2010 și până în prezent.
Virgil Ștefan Nițulescu este muzeograf de carieră, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, doctor în istorie. Este unul dintre oamenii de cultură români cu o bogată experiență managerială, formată ca Director al Revistei Muzeelor (1997-2001), fost Secretar de Stat și apoi Secretar General în Ministerul Culturii (2005-2009), inspector guvernamental în cadrul Secretariatului general a Guvernului (2009-2011). Este Profesor Universitar asociat la SNSPA, Universitatea din București, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
– Virgil Nițulescu, ați absolvit facultatea de istorie și filosofie. Sunteți doctor in istorie. Cum a apărut interesul dumneavoastră pentru istorie?
– A apărut în copilărie. Eram fascinat de realitatea politică internațională. Poate, și pentru că nu aveam prea mulți prieteni copii, ascultam radioul, când rămâneam singur acasă, inclusiv posturile de radio străine, în limba română, de a Europa Liberă la Radio Tirana. Faptul că, despre unele dintre ele, știam, din familie, că sunt interzise, le făcea și mai atractive. Doream să înțeleg ce e cu războiul din Vietnam, cu cel din Orientul Mijlociu… Aveam nouă ani când trupele Tratatului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia. Am ascultat la radio discursul lui Ceaușescu și ascultam, în același timp, posturile străine. Când am avut primul manual de istorie, în clasa a IV-a, m-am hotărât să studiez istoria. Chiar dacă, în liceu, am mai avut și alte trecătoare pasiuni – biologia, chimia – până la urmă, tot la istorie am rămas. Am mers înapoi în timp, de la istoria pe care o trăim și am ajuns să fiu interesat de toate epocile, până la preistorie. De altfel, teza de licență a fost dedicată perioadei de tranziție de la neolitic la epoca bronzului, iar primele șantiere arheologice la care am mers erau, de asemenea, concentrate pe preistorie. În schimb, în teza de doctorat, m-am ocupat de istoria contemporană.
– Sunteți un actor important în cadrul unei organizații “discrete”, dar măcinată în ultimul timp de lupte interne. Care este părerea dumneavoastră despre fricțiunile și fracțiunile din rândul masoneriei românești?
– Nu, nu sunt deloc important. Nu am și nu am avut, vreodată, vreo funcție. Fricțiunile astea se vor rezolva, cu timpul. Trebuie să avem răbdare.
– Cât de elitistă mai este masoneria românească astăzi, având în vedere că numărul membrilor ei este mult supradimensionat față de alte organizații similare europene?
– Probabil că nu mai este elitistă. Pare că este doar o reprezentare a societății românești, în integralitatea sa, precum Parlamentul.
– Cum este omul Virgil Nițulescu, ce alte pasiuni are?
– Niciodată nu îmi ajunge timpul: să citesc, să mă informez, să vizitez locuri în care n-am mai fost (aici, evident, nu îmi ajung nici banii)… Nu îmi ajunge timpul nici măcar pentru a reflecta asupra tuturor problemelor Muzeului. De atlfel, am avut norocul de a merge, întotdeauna, cu plăcere, la serviciu, oriunde am lucrat. Munca n-a fost, niciodată, o corvoadă pentru mine, așa că nu am făcut mare deosebire între munca de zi cu zi și pasiunile din timpul liber. Nu am avut, niciodată, un program de lucru fix. Probabil că am avut noroc.
