Debutul industrializării Bucureștiului este legat și de vizionarul întreprinzător George Assan, prin flerul cu care și-a transformat afacerile bazate pe agricultură și comerț, folosindu-se de tehnologia pentru prelucrare. Acesta s-a remarcat prin a fi unul dintre cei mai importanți comercianți și industriași de după revoluția de la 1848, cunoscut mai ales prin aducerea de la Viena a primului motor cu aburi Siegel care i-a facilitat construirea Morii Assan, consemnată în istorie drept prima moară mecanică din România.
George Assan făcea parte dintr-o familie înstărită, cu relații financiare în lumea bună a Bucureștiului, a cărei venituri și influență au fost investite în noi afaceri care s-au dovedit de succes. Pentru început, în anul 1849, împreună cu asociatul său Ioan Martinovici, Assan a deschis prima băcănie din București, pe strada Lipscani, care și-a câștigat în scurt timp renumele datorită vânzării de bunuri de lux comercializate în străinătate. Ulterior, și-a mutat magazinul în Hanul Șerban – Vodă ceea ce i-a adus noi profituri.
Cu toate acestea, cea mai prosperă și de notorietate afacere a fost dezvoltarea primei mori cu aburi din România, cu mare impact pentru industria românească. Supranumită Moara lui Assan (chiar dacă în primii ani Assan a rămas în parteneriat cu Martinovici, ambii fiind fondatorii de jure) a fost realizată în anul 1853, pe un teren achiziționat de la proprietarul Epitropia Ghica în zona de ieșire de pe Calea Moșilor, și extinsă ulterior și pe terenurile din jur preluate de la localnici. Inițial, întreprinderea a pornit de la o mică instalație de presare pentru ulei pusă în funcțiune prin forță umană și câteva pietre de măcinat grăunțe puse în mișcare de cai, potrivit unor consemnări ale istoricului francez Frédéric Damé.
Spirit întreprinzător, conștient că banalul morărit reprezenta un proces retrograd, Assan a înțeles importanța forței motrice în industrie, fapt pentru care a decis achiziționarea primei mașini cu aburi de la Casa Siegel din Viena. Este vorba de un motor de mari dimensiuni care funcționa cu ajutorul vaporilor de apă. Transportul utilajelor pentru moară care cântăreau circa 8 tone a fost anevoios, și a durat mai bine de o lună, într-o primă etapă navală, pe Dunăre, cu vaporul de la Viena la Giurgiu, urmat de o etapă terestră, de la Giurgiu la București, unde căruțele trase de boi au trebuit să ajungă la destiație parcurgând drumuri și podețe deteriorate.
Pentru o construcție de o asemenea anvergură au fost angajați o serie de ingineri, arhitecți și meșteri nemți cu experiență care, după o serie de negocieri și compensații ale lui Assan față de autoritățile locale, au proiectat cu finețe primul coș al fabricii cu o înălțime de 26 de metri. Instalația morii cu abur a fost una dintre cele mai moderne ale secolului al XIX-lea, în contextul în care Bucureștiul nu deținea la acea vreme nici măcar o fabrică de cărămidă, ea a fost construită doi ani mai târziu. În esență, mecanismele moderne ale morii au înlocuit în scurt timp piatra de măcinat cu cilindrii din oțel și porțelan, prin care grâul trecea până când era obținută făina de o calitate superioară, și nu numai. Din registrele comerciale ale vremii aflăm că moara purta numele oficial de Societatea Anonimă „Fabricile Assan” pentru industria și comerțul făinii, dar și a uleiurilor vegetale, lacurilor, culorilor și alte produse similare.
După moartea fondatorului George Assan, moara acestuia a devenit o afacere de familie administrată de soția Alexandrina, dar mai ales de cei doi fii reveniți din străinătate cu solide cunoștințe de specialitate, Basil (Vasile) G. Assan, inginer mecanic și Gheorghe G. Assan, chimist și economist, studii pe care le-au folosit cu abilitate pentru dezvoltarea imperiului lăsat de tatăl lor în 1866. În plus, cei doi tineri moștenitori au rămas conectați cu noile evoluții și realități din lume, extinzând fabricile și în alte locații, cea din Șoseaua Ștefan cel Mare fiind cea mai cunoscută, în special pentru producția de morărit, uleiuri, vopsele, lacuri și săpunuri. Totodată, fabricile au fost permanent alimentate cu cele mai noi utilaje si tehnologii pentru a pune pe piață cele mai performante și bune produse în domeniul industrial.
La o jumătate de secol de la înființare, un scurt bilanț arăta că moara lui Assan ajunsese să alimenteze o treime din populația Bucureștiului, până la 7 vagoane de grâu pe zi care produceau circa 4 vagoane de făină. Mai mult, făina dar și celelalte produse marca Assan erau vândute în toată țara. Amintim în acest context, că totuși afacerea nu a funcționat grozav chiar de la început, deoarece moara lui Assan s-a confruntat cu reticența societăților tradiționale, limitate de orizonturile vechilor practici economice și cu temerea țăranilor de a acorda credit unei mașinării care le-ar fi putut arde grânele. Ajutorul nesperat pentru comerciantul și negustorul Assan a venit din partea forței naturii care pe timp de iarnă a făcut impracticabil morăritul din cauza apelor înghețate, iar localnicii au fost nevoiți să recurgă la serviciile tehnologice oferite de acesta. Astfel, clienții s-au convins de beneficii, constatând că moara, prin noua tehnologie, nu numai că nu ardea grânele, dar oferea produse de calitate superioară, economisind și timp.
În spiritul rezultatelor spectaculoase obținute, la 1903, activitatea remarcabilă a morii a fost sărbătorită prin dotarea cu energie electrică și construirea unor noi anexe, magazii, inclusiv un nou siloz de grâne, de 41 de metri înălțime, iar în vârful turnului principal al fabuloasei construcții a fost atașat un ceas de dimensiuni foarte mari, cu cifre de bronz, vizibil din depărtare. Ceasul a devenit principala atracție a oamenilor din cartierul Obor-Colentina dar și principalul măsurător de timp exact.
Un deceniu mai târziu, găsim fabricile Assan tot pe un trend ascendent, cu noi extinderi și dezvoltări. Au fost construite și adăugate puțuri, turnuri de răcire, pompe centrifuge, clădirea mașinilor și cazanelor, vopseluri și chituri, fabricile de ulei, săpun, glicerină și bidone, prese, dar și alte ateliere, chiar și locuințe pentru muncitori.
Soarta fabricilor Assan a devenit tragică după naționalizarea din 11 iunie 1948, când comuniștii au început confiscarea afacerilor și a profiturilor, iar Basil (Vasile) G. Assan a ajuns pe mâna acestora, fiind arestat, anchetat, torturat, iar ulterior declarat mort printr-un act de sinucidere pus la îndoială de familie. Practic, instaurarea regimului comunist în România a reprezentat declinul fabricilor Assan, care au înregistrat o degradare tot mai accentuată, prin pierderi financiare colosale, devenind victime ale procesului abuziv de etatizare.
După 1950, pe o parte din terenul fabricilor Assan au funcționat câteva întreprinderi, precum Fabrica de pâine „Grâul” și Fabrica de ulei „13 Decembrie”, iar după prăbușirea sistemului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, o mare parte din ansamblul Moara lui Assan a început să fie distrus și vandalizat, multe din utilajele fabricate și importate din Viena ajungând la fier vechi. Și cum nu era îndeajuns, începând cu anul 2005 au fost demarate și o serie de demolări, în grabă, fără a fi verificate autorizațiile, care au culminat cu distrugeri deliberate provocare unor stâlpi de susținere și pereții ai frumosului monument istoric al morii Assan care au transformat-o într-o ruină a Bucureștiului.
Moara lui Assan, ceea ce odinioară reprezenta cel mai valoros ansamblu industrial al capitalei, o atracție pentru locuitorii urbei, și un motiv de mândrie, in prezent a ajuns in paragina si degradare fără a părea să-i pese cuiva de conservarea acestui monument istoric de valoare națională.
