sâmbătă, martie 25, 2023
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaMinistrul Muncii și Solidarității Sociale la întâlnirea cu Nicolas Schmit, comisarul european...

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale la întâlnirea cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru Locuri de Muncă și Drepturi Sociale: Procentul din PIB pentru pensii prevăzut în PNRR va fi revizuit. Nu este un procent de care să ne lovim ca de un zid

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, s-a întâlnit astăzi cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru Locuri de Muncă și Drepturi Sociale, aflat în vizită de lucru în România.

Principalele teme ale discuției au vizat răspunsul UE la conflictul din Ucraina și sprijinul acordat refugiaților, reformele sociale din cadrul Mecanismului de Reformă și Reziliență: deficitul de forță de muncă și de competențe în România, reforma serviciului public de ocupare a forței de muncă, sistemul public de pensii, precum și țintele naționale 2030.

Comisarul european, Nicolas Schmit, a transmis recunoștința Comisiei Europene și aprecierea pentru ceea ce fac Guvernul României și poporul român pentru refugiați, arătând că desi numărul cetățenilor ucraineni care au venit goniți de război a fost masiv, felul în care a fost gestionată această situație a fost ”absolut remarcabil”.

În același timp, oficialul european a dat asigurări că România și țările care se confruntă cu criza refugiaților din Ucraina vor fi sprijinite de Comisia Europeană, fără ca aceste eforturi să afecteze suportul acordat grupurilor vulnerabile aflate în  sărăcie și excluziune socială.

Un alt aspect discutat a vizat modernizarea serviciului public de ocupare și politicile active pe piața muncii, respectiv crearea de locuri de muncă, reducerea șomajului în rândul tinerilor și atingerea țintei de ocupare de 76 la sută, până în 2030, stabilite de România în Summitul de la Porto.

Cei doi oficiali au abordat și problema sărăciei din România. Nicolas Schmit a spus că ținta asumată de România, de a reduce gradul de sărăcie pentru 2,5 milioane de persoane, este ambițioasă. Comisarul a apreciat că aici intervine și problema pensiilor mici, care întreține sărăcia în rândul vârstnicilor.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a explicat oficialului european că România are o problemă de sustenabilitate a sistemului public de pensii din cauza faptului că între 4 și 5 milioane de cetățeni români, calificați în România, au plecat în alte state membre UE și contribuie la economia acestora.

În acest context, demnitarul român a solicitat „flexibilitate” în privința ajustării plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, precum și în legătură cu durata menținerii unui astfel de plafon.

Marius Budăi a afirmat că este conștient că acest lucru nu este posibil într-un termen foarte scurt, dar că negocierea trebuie să înceapă. Totodată, el a transmis oficialului european că susține orice reformă care se raliază la tot ce înseamnă prevederile Tratatului UE, dar că nu va semna niciodată o reformă care să mențină sau care să conducă la sărăcirea cetățenilor români.

Comisarul european, Nicolas Schimt, a precizat că stabilirea unui nou plafon ar putea avea loc după finalizarea analizei realizate de Banca Mondială, în baza contractului de asistență tehnică pentru implementarea reformei cu sistemul public de pensii din România.

Comunicat de presă

Dezvoltă afaceri inteligente cu finanțări europene

BCR în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani organizează conferința - Dezvoltă afaceri inteligente cu finanțări europene, ce va avea loc miercuri, 5...

CCIB, partener la Salonul Nautic Internațional București

În perioada 30 martie – 2 aprilie, la Hala Laminor din Capitală (Bd. Basarabia nr. 256), va avea loc cea de a XIII-a ediție...

Expoziția 1907. NOI VREM PĂMÂNT 28 martie – 14 mai 2023,...

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 28 martie 2023, de la ora 18.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției 1907. Noi...

Crește interesul pentru investițiile în arta contemporană

Superstarul internațional Ragnar Kjartansson, desemnat de The Guardian drept autor al lucrării de artă a secolului XXI: „Nici Islanda, nici România nu fac...
espressocafe.ro
nemira.ro
spot_img

video

spot_img
7,750FaniÎmi place
222AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img
spot_img

evenimente

spot_img

asociarii, patronate

spot_img