sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaMinistrul Barna Tánczos participă la reuniunea internațională la nivel înalt “Stockholm+50”, organizată...

Ministrul Barna Tánczos participă la reuniunea internațională la nivel înalt “Stockholm+50”, organizată în conexiune cu Conferința Statelor Părți la Convențiile de la Basel, Rotterdam și Stockholm, în perioada 02-03 iunie 2022, la Stockholm, în Regatul Suediei

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos conduce delegația României la reuniunea internațională la nivel înalt “Stockholm+50”, care are loc în perioada 2-3 iunie 2022, la Stockholm, în Regatul Suediei.

“Stockholm+50” reprezintă un moment de sărbătorire a 50 de ani de la prima Conferință a Națiunilor Unite privind Mediului Uman (1972), care a pregătit raportul „Avem un singur pământ”.

Tema reuniunii din acest an este „O planetă sănătoasă pentru prosperitatea tuturor–Responsabilitatea noastră, oportunitatea noastră”, fiind o oportunitate de implicare a tuturor părților interesate în direcția realizării unui viitor sustenabil în relație cu oamenii și natura, modul de realizare a investițiilor și gestionarea resurselor.

Conferința este co-sponsorizată de către Regatul Suediei și Republica Kenya și reprezintă un eveniment important în continuarea eforturilor pentru o planetă sănătoasă reprezentând o oportunitate de a reflecta asupra unor noi acțiuni și în direcția unor angajamente ambițioase pentru realizarea dezvoltării durabile.

Formatul Conferinței “Stockholm+50” vizează organizarea a 3 dialoguri de leadership pentru identificarea unor modalități de facilitare a implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, a Acordului de la Paris privind schimbările climatice și al Cadrului global pentru biodiversitate post-2020, cu referire la următoarele aspecte:

  • 1: Reflecție asupra nevoii urgente de acțiune pentru o planetă sănătoasă și prosperitate pentru toți,
  • 2: Realizarea unei redresări durabile și incluzive post-COVID19,
  • 3: Accelerarea implementării dimensiunii de mediu a dezvoltării durabile în contextul Decadei de acțiune și pentru realizarea dezvoltării durabile.

În intervenția sa ministrul Barna Tánczos a menționat: „Cele mai recente rapoarte științifice demonstrează că ne confruntăm cu o triplă criză planetară generată de schimbările climatice, pierderea biodiversității și poluare, inclusiv poluarea cu plastic. Credem cu tărie că, în acest moment crucial, Stockholm+50 ne oferă oportunitatea de a reacționa urgent față de starea planetei noastre, de a aborda eficient problemele de mediu, identificând soluții concrete pentru a avea o planetă sănătoasă pentru noi toți accelerând, în același timp, progresul prin Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru o redresare ecologică mai bună. Ca parte a eforturilor noastre de redresare după pandemia de COVID-19 ne concentrăm pe implementarea Planului Național de Recuperare și Reziliență, vizând investiții și reforme în diferite sectoare ale mediului precum apă, biodiversitate, deșeuri și economie circulară”.

Totodată, secretarul de stat din cadrul MMAP, Ionuț Sorin Banciu a participat alături de delegația României și la segmentul la nivel înalt al Conferinței Statelor Părți la Convențiile de la Basel, Rotterdam și Stockholm din data de 1 iunie 2022, care s-a desfășurat în conexiune cu evenimentul “Stockholm+50”.

Tema asociată a fost intitulată „Acorduri globale pentru o planetă sănătoasă: managementul adecvat al substanțelor chimice și al deșeurilor”, iar obiectivul acestei reuniuni a fost acela de a oferi o platformă interactivă pentru schimbul de experiență și de a realiza un angajament politic reînnoit privind punerea în aplicare a convențiilor. Totodată, prin intermediul Segmentului la nivel înalt, s-a abordat modul în care convențiile de la Basel, Rotterdam și Stockholm au contribuit la abordarea triplei crize planetare legate de pierderea biodiversității, schimbările climatice și poluarea.

 

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat ieri apelul de proiecte,...

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lanst ieri, 16 februarie 2023, apelul de proiecte în cadrul Investiției 1 Campania națională de împădurire și reîmpădurire,...

SUNWAVES FESTIVAL, SW DUNES ÎN RAS AL-KHAIMAH, UAE, 02-05 MARTIE 2023

PRIMUL BRAND ROMÂNESC CE ORGANIZEAZĂ UN FESTIVAL DE MUZICĂ ÎN EMIRATELE ARABE UNITE. PRIMUL FESTIVAL DIN LUME CE PRIMEȘTE APROBARE PENTRU A-ȘI DESFĂȘURA PROGRAMUL...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,881FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro