luni, noiembrie 25, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaIWA Charity Christmas Bazaar - generozitatea ca etalon al umanității Comunitatea diplomatică...

IWA Charity Christmas Bazaar – generozitatea ca etalon al umanității Comunitatea diplomatică din România se mobilizează în spirit filantropic pe 11 decembrie.

Avem deosebita plăcere de a anunța că duminică, 11 decembrie 2022, între orele 10:00 și 16:00, la Biblioteca Națională a României, Bd. Unirii nr. 22, va avea loc cea de-a 30-a ediție a Bazarului diplomatic de Crăciun, „IWA Christmas Bazaar”, eveniment caritabil organizat în fiecare an de IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România sub egida Ministerului Afacerilor Externe.

Cea de-a 30-a ediție a Bazarului, ediție specială și prin caracterul său aniversar, promite a fi o experiență inedită pentru cei dornici să găsească cadouri deosebite din peste 60 de țări, să se bucure de o atmosferă multiculturală și în același timp să contribuie la susținerea persoanelor aflate în dificultate.

Pentru ca această ediție să fie o reușită, aproximativ 600 de voluntari din peste 60 de națiuni și-au unit forțele în numele solidarității, empatiei, diversității și diplomației culturale. Astfel, publicul participant se va bucura de programe de muzică și dans, demonstrații de meșteșuguri și obiceiuri culinare, de prezentări de obiecte tradiționale, specifice fiecărei culturi reprezentate, toate oferite prin generozitatea celor 60 de țări care au ales să se implice creativ în organizarea acestui eveniment.

Marina Coandă Bundac, coordonatorul ultimelor 10 ediții ale Bazarului de Crăciun, mărturisește că organizarea acestei ediții a fost o provocare: „După doi ani de reinventare a Bazarului în format hibrid, am așteptat atât cu nerăbdare,cât și cu emoție această ediție. Împreună cu misiunile diplomatice acreditate în România, precum și cu reprezentanți ai comunității expat, ne-am unit forțele și am reușit în acest an, prin perseverență și solidaritate, să prezentăm publicului Bazarul într-o locație nouă și să pregătim numeroase surprize la standurile țărilor participante, precum și momente vibrante pe scena evenimentului. Țin să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest exercițiu special de diplomație publică și culturală”.

În fiecare an, comunitatea internațională din România răspunde invitației IWA de a sprijini proiectele locale în care organizația este implicată.  Fondurile strânse din vânzarea produselor tradiționale ale țărilor participante și din sponsorizări vor fi redirecționate către asociații care sprijină persoane aflate în dificultate.

Delia Sfetcu, Președinte IWA, remarcă: „Bazarul de Crăciun IWA este un eveniment binecuvântat. Bazarul unește, conectează, răspândește emoție și creează magie.”

IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România este o organizație neguvernamentală și nonprofit înființată în 1978. IWA este formată din membre provenind din Corpul Diplomatic acreditat în România, dar și din comunitatea civilă – culturală sau de afaceri –, reprezentând peste 60 de țări.

Contact:

Marina Coandă Bundac

IWA Christmas Bazaar Chairperson

Tel: 0734 34 06 34

Email: bazaar.iwabucharest@gmail.com

www.iwabucharest.ro


RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,884FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro