-
67% dintre investitorii individuali la nivel mondial au un sentiment pozitiv sau ambivalent față de piața bear din ultimul an
-
Mulți investesc în active defensive, cum ar fi cele din domeniul sănătății și al utilităților, în timp ce alocarea pe numerar a crescut cu 50%.
-
Încrederea și-a revenit în ultimul trimestru, pe măsură ce amenințarea inflației este percepută ca fiind în scădere
Majoritatea investitorilor individuali nu sunt îngrijorați de scăderile de pe piețele financiare care au început acum mai bine de un an, conform ultimului sondaj Retail Investor Beat, realizat de platforma socială de investiții eToro.
Întrebați ce impact a avut piața bear asupra atitudinii lor, 60% dintre aceștia s-au declarat optimiști sau ambivalenți (72% în România), în timp ce restul spun că apetitul lor pentru investiții a fost diminuat într-o oarecare măsură.
Anul 2022 a fost prima piață bear de amploare pentru mulți investitori individuali mai puțin experimentați, însă datele arată că investitorii mai în vârstă, cu orizonturi de timp mai scurte până la pensionare, sunt cei care resimt cel mai mult presiunea.
Trei din patru (76%) persoane cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au un sentiment pozitiv sau sunt indiferenți privind scăderea piețelor, în timp ce acest procent scade la 60% în rândul persoanelor cu vârste de peste 55 de ani (a se vedea graficul). În toate grupele de vârstă, cu cât investitorul este mai tânăr, cu atât este mai optimist cu privire la piața bear din 2022 – ceea ce contrazice percepția că investitorii mai tineri sunt mai orientați pe termen scurt. Investitorii români au, de asemenea, o abordare pe termen lung. Peste 73% dintre cei tineri s-au concentrat pe aspectele pozitive din 2022, coborând la 66% în rândul categoriei de vârstă de peste 55 de ani.
Comentând această tendință, Ben Laidler, Global Markets Strategist la eToro, a declarat: „Faptul că două treimi dintre investitorii de retail se simt indiferenți sau chiar mai degrabă pozitivi, după cel mai prost an pentru piețe din ultima generație, poate părea ciudat. Dar majoritatea investitorilor gândesc în ani și decenii. Pentru cei cu orizonturi de timp mai mari, sfârșitul anului 2022 a oferit o șansă de a cumpăra companii la evaluări mai , îmbunătățind perspectivele de randament pe termen lung.”
La nivel global, s-a înregistrat, de asemenea, o îmbunătățire a sentimentului, 69% dintre investitorii individuali simțindu-se încrezători în ceea ce privește portofoliile lor. Deși este încă o cifră relativ scăzută în comparație cu precedentele sondaje Retail Investor Beat, este o creștere de cinci puncte procentuale de la un trimestru la altul, în timp ce încrederea în alte aspecte ale vieții, cum ar fi veniturile și siguranța locului de muncă, a crescut, de asemenea.
Conform datelor din ultimul trimestru al anului, 80% dintre investitorii români cred în portofoliile lor, dar nivelul de încredere a scăzut cu 4% față de trimestrul precedent. Însă încrederea în nivelul veniturilor a înregistrat o creștere considerabilă de 28%, iar percepția siguranței locului de muncă a înregistrat o creștere de 9%, ajungând la 68% în trimestrul al patrulea.
O explicație pentru acest lucru este că amenințarea inflației este percepută în continuare la un nivel ridicat. La sfârșitul celui de-al treilea trimestru, 24% dintre respondenții români au considerat inflația ca fiind cea mai mare amenințare pentru portofoliul lor pe perioada următoarelor trei luni, această cifră crescând la 28% în ultimul trimestru din 2022. Întrebați care este cel mai mare risc pe întreg anul 2023, 23% dintre investitorii români se tem de o recesiune globală, urmați de cei care se tem de inflație (21%), în timp ce 18% se tem de un conflict internațional, iar 14% sunt îngrijorați de evoluția economiei românești.
În fața riscurilor generate de recesiune, mulți investitori români își ajustează portofoliile în mod defensiv, pregătindu-se în același timp pentru oportunități viitoare. Proporția celor care dețin active în numerar a urcat de la 61% în trimestrul al treilea la 78% la sfârșitul trimestrului al patrulea – o creștere de 28%. Între timp, două sectoare defensive tradiționale – sănătate și utilități – au cunoscut o abordare diferită din partea investitorilor: procentul persoanelor care dețin acțiuni în companiile din domeniul sănătății a scăzut de la 60% în T3 la 47% în T4, în timp ce în cazul companiilor de utilități acest număr a crescut de la 42 la 50%.
Alte acțiuni defensive în contextul actual – bunuri de consum de bază și energie – au înregistrat o creștere de aproape 10%. În ce privește primele două industrii preferate de investitorii români, asistăm, de asemenea, la un comportament mixt, cu o reducere în sectorul serviciilor financiare (6%), dar cu o ușoară creștere de 3 puncte procentuale a deținerilor în sectorul tehnologic.
„Investitorii români au o încredere ridicată în portofoliile lor și și-au mărit lichiditățile la sfârșitul anului, marcând probabil ceva profituri de la minimele din octombrie 2022, după creșterile din piața bear. Aceștia par să fie conștienți de faptul că majoritatea experților prognozează cel puțin o recesiune globală ușoară, iar mulți se repoziționează în consecință. A existat, de asemenea, o goană semnificativă după numerar în ultimul trimestru, deoarece băncile din întreaga lume au continuat să ofere rate ale dobânzilor mai bune către clienți, deși în creștere lentă, iar investitorii au păstrat ceva muniție pentru oportunitățile de piață care vor apărea în viitor”, a declarat Bogdan Maioreanu, analist de piață eToro pentru România
*** *** ***
Despre sondaj
Q4 Retail Investor Beat s-a bazat pe un sondaj realizat în rândul a 10.000 de investitori individuali din 13 țări și 3 continente. Următoarele țări au avut 1.000 de respondenți: Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Australia, Italia și Spania. Următoarele țări au avut 500 de respondenți: Țările de Jos, Danemarca, Norvegia, Polonia, România și Republica Cehă.
Sondajul s-a desfășurat în perioada 14 – 24 decembrie 2022 și a fost realizat de compania de cercetare Appinio. Înainte de trimestrul al doilea, valurile anterioare ale acestui sondaj au fost realizate trimestrial împreună cu Opinium.
Investitorii individuali au fost definiți ca fiind persoane care se administrează singure sau care beneficiază de consiliere și care dețin cel puțin un produs de investiții, inclusiv acțiuni, obligațiuni, fonduri, un ISA (cont individual de economii) pentru investiții sau echivalent. Nu a fost necesar ca aceștia să fie utilizatori eToro.
About eToro
eToro este o platformă de investiții multi-active ce le permite tuturor să își dezvolte cunoștințele și să-și crească veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori de succes . eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care și le doresc, de la acțiuni la mărfuri până la active cripto. Suntem o comunitate globală cu peste 30 milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate copia tranzacțiile celor care au avut cel mai mult succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține sau vinde active, pot să își monitorizeze portofoliul în timp real, și pot tranzacționa oricând doresc