Dintre marile personalități ale României care au influențat decisiv gândirea omenirii, Georgescu Roegen nu este aproape niciodată amintit, deși impactul său a fost cel puțin egal cu oricare dintre marii români enumerați frecvent în astfel de clasamente. Ba chiar, în termenii epocii actuale, una în care stabilitatea planetei este amenințată de epuizarea galopantă a resurselor, influența sa poate fi considerată chiar mai mare decât a oricui altcuiva.
Cu toate acestea, Georgescu Roegen (al cărui nume aparent bizar reprezintă un retronim – Ne Geor inversat), a fost greu acceptat chiar și în epoca sa, iar asta pentru că viziunea pe care o dezvoltase își depășea cu mult vremea. Mai precis, aceea conform căreia rezolvarea problemelor decisive ale mediului sunt strâns legate de progresul științific, tehnologic și informatic al societății umane, dar, în același timp, doar existența progresului generalizat al rasei umane, în sine, nu poate rezolva automat problemele ecologice pe care tot oamenii și dezvoltarea accelerată a omenirii, începând cu revoluția industrială, le-au creat.
Cu alte cuvinte, spunea acesta, teoria bioeconomică nu era altceva decât o modalitate rațională de a folosi ceea ce tot el numea „zestrea Pământului” – o zestre generoasă, dar finită și supusă legilor entropice ale degradării.
Georgescu-Roegen a reliefat de altfel contradicția dintre principiul al doilea al termodinamicii și legea entropiei – adică între degradarea de neevitat a resurselor naturale folosite de omenire, ca urmare a folosirii lor, și creșterea materială nelimitată. El s-a arătat adeptul unei descreșteri economice, pentru a ține seama de legea fizică a entropiei, idee pe care o regăsim în opera sa de căpătâi intitulată „Legea entropiei şi procesul economic” (The Entropic Law and the Economic Process), din 1971.
În ciuda anumitor opoziții vis-a-vis de noutatea ideii sale, Georgescu-Roegen a fost însă primit în mod excepțional de lumea academică, atât în România (unde a predat la Universitatea București înainte de instalarea regimului comunist, perioadă când a și emigrat), dar și la Universitatea Vanderbilt din Nashville, Tennessee, respectiv la cele din Geneva (în 1974) și Strassbourg (1977 – 1978).
Cu toate acestea, Georgescu-Roegen nu a fost unanim acceptat în mediul academic ca fiind un vizionar în domeniul său, în special atunci când este vorba despre MIT (Massachusetts Institute of Technology), cerc instituțional pe care marele matematician îl numea „mafie neoclasică”. Când Georgescu-Roegen a fost întrebat, de altfel, la un moment dat, de ce personalul de la MIT nu i-a citat ori menționat vreodată opera, acesta a răspuns cu un proverb românesc: „nu vorbești de funie în casa spânzuratului”. În esență, antagonismul dintre marele gânditor român și instituția academică americană, excepțională de altfel, avea la bază faptul că ideile de descreștere economică ale românului, considerate de stânga, nu erau pe placul mediului din celebra universitate americană, apropiată de establishmentul politic al vremii, cu idei total opuse în legătură cu creșterea economică.
Indiferent de această dispută, însă, rămâne inexplicabil de ce personalitatea lui Nicholas Georgescu-Roegen a rămas aproape necunoscută în țara sa de origine. Autor, de altfel, al celebrei butade, cu relevanță extraordinară în contextul actual al discursului despre ecologie, „creșterea înseamnă a produce mai mult. Dezvoltarea, a produce altfel.”
Doar recent, Muzeul Antipa a găzduit „De ce ne rabdă Pământul? Expoziție – argument la Muzeul Antipa”, vernisată pe data de 6 august 2020, ce propunea vizitatorilor o întâlnire surprinzătoare cu ideile unor români de geniu, care și-au lăsat amprenta în știința, economia și arta universală: Grigore Antipa, Constantin Brâncuși și Nicolae Georgescu-Roegen.
