Astăzi: Energia
În ultima sută de ani, sectorul petrolier a fost caracterizat de evoluții în dinți de fierăstrău: un preț redus al barilului a antrenat reducerea investițiilor și sporirea consumului, ceea ce a sfârșit prin a provoca creșterea prețului țițeiului. Cu un preț al petrolului brut care lâncezește aproape de 40 de dolari barilul, adică jumătate din nivelul de acum 6 ani, este rațional să te aștepți la o creștere considerabilă a prețurilor până în 2025, când ciclul se va inversa.
Dar predicția nu mai este la fel de sigură. Sistemul energetic mondial se află în pragul unei transformări cum se întâmplă o dată la 100 de ani. Obiectivele ambițioase ale guvernelor în materie de reducere a emisiei gazelor cu efect de seră și vânzările în creștere ale automobilelor electrice ar trebui să antreneze o reducere a cererii de petrol, în principiu de acum în următorii 10 ani.
Pentru o industrie obișnuită cu o creștere perpetuă, va fi o perturbare nemaiîntâlnită. Există două scenarii, la fel de posibile. Primul: s-ar putea ca oferta însăși să fie insuficientă atunci când consumul se va inversa, întrucât companiile energetice au încetat să investească, deci prețul va crește. Al doilea: marii producători să se grăbească să pompeze cât de mult pot pe piață de teamă să nu rămână cu un activ care se anunță a-și pierde valoarea, situație în care prețul va scădea. O asemenea perspectivă s-a întrevăzut cu ocazia scurtului război al prețurilor izbucnit între Rusia și Arabia Saudită.
Nimeni cu este sigur de cum vor evolua lucrurile, dar însăși perspectiva unei prăbușiri a cererii de petrol amenință să pună între paranteze modelele economice consacrate, inclusiv cele legate de ciclul petrolului.
Cert este faptul că revoluția energetică este „ante portas”. Trecerea la o societate fără combustibilii fosili va provoca schimbări majore nu numai în privința cererii și ofertei de energie, dar și în politică și relații internaționale. În următorii 5 ani se va vedea cine vor fi beneficiarii acestei revoluții.
Pe lângă Uniunea Europeană și Japonia, președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, s-a angajat să reducă la zero emisia gazelor cu efect de seră până cel târziu în 2050. China, care este cel mai mare generator de gaze cu efect de seră, și-a fixat același obiectiv până în 2060.
Realizarea acestor obiective va necesita o inovări tehnologice radicale și va antrena modificări ale structurilor economice și sociale. Potrivit Agenției Internaționale de Energie, până în 2030, vânzările totale de vehicule electrice se vor multiplica de 20 de ori, iar aprovizionarea cu hidrogen de 100 de ori. Se estimează că trecerea la energia electrică bazată pe resurse regenerabile va necesita investiții la nivelul de 1600 miliarde de USD, adică de 4 ori mai mari decât cele de până acum.
În societatea fără combustibili fosili, statele și companiile care controlează tehnologiile capabile să permită schimbări de o asemenea anvergură vor avea un avantaj concurențial evident. Dacă secolul al XX-lea a fost secolul petrolului, condus de Statele Unite, în secolul al XXI-lea, China va provoca SUA.
Ca urmare a programelor chinezilor de promovare a introducerii energiei regenerabile și de stimulare a industriilor conexe, China este pregătită să dețină o parte dominantă a pieței mondiale a tehnologiilor și produselor care favorizează măsurile de luptă împotriva schimbărilor climatice, precum panouri solare, eoliene, vehicule electrice și acumulatorii pe care acestea le utilizează. În China se află cele mai importante zăcăminte de pământuri rare, esențiale pentru fabricarea motoarelor vehiculelor electrice și eolienelor. De aceea energia va fi de acum înainte în prima linie a fricțiunilor dintre Statele Unite și China, care deja își dispută dominația tehnologică.
Vor reuși oare statele să își securizeze accesul la tehnologiile și materiile prime de bază, esențiale pentru realizarea până în 2050-60 a unei societăți fără combustibili fosili, așa cum se dorește? Securizarea resurselor legate de tranziția energetică devine o provocare însemnată pentru eforturile statelor de a-și menține potențialul de creștere economică.
