Situația geo-politică și economică a Uniunii Europene și, în particular a regiunii României, s-a schimbat substanțial de la momentul adoptării Planului Național de Redresare și Reziliență în luna noiembrie a anului 2021. Invazia Rusiei în Ucraina a schimbat major perspectivele macro-economice, în urma apariției unei noi crize cu efecte deosebite în plan energetic, dar și în plan agroalimentar, inclusiv în lanțurile de aprovizionare și în schimburile comerciale.
Ca răspuns la aceste dificultăți și perturbări de pe piața energiei, Comisia Europenă a inițiat REPowerEU, un plan menit să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia până în 2030.
„Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) este instrumentul central prin care punem în aplicare REPowerEU, fiind o sursă de finanțare suplimentară din partea Uniunii Europene, inițiată la solicitarea României și a altor două țări. Statele membre trebuie să adauge un capitol dedicat în cadrul planurilor lor de redresare și reziliență pentru a direcționa investițiile către obiectivele prioritare ale REPowerEU, iar aici solicităm sprijin din partea societății civile. Noi, în baza celor 1,4 miliarde de euro pe care îi avem, am urmărit în realizarea planului să asigurăm capacitatea de reziliență a sistemului energetic românesc, prin creșterea ponderii producției de energie electrică din surse regenerabile (solar si hidroenergetic). În plus, vizăm decarbonizarea industriei prin creșterea eficienței energetice a infrastructurii și a echipamentelor utilizate, dezvoltarea capacităților de stocare și transport, precum și, eficientizarea și digitalizarea proceselor și calificarea resurselor umane în raport cu cerințele specifice sectorului de energie regenerabilă, dar și cu siguranța alimentării imediate cu gaze naturale”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
1,4 miliarde de euro pentru creșterea siguranței energetice naționale
REPowerEU aduce României o finanțare nouă de 1.440.391.220 euro (din care 1.397.228.597 Euro alocare RePowerEU și 43.162.623 Euro rezerva de ajustare la BREXIT) pentru investiții strategice în domeniul cheie al siguranței energetice, care să permită crearea unor ecosisteme de producție și stocare a energiei curate (hidroenergie, fotovoltaice). Setul de măsuri propuse (economisirea energiei, diversificarea capacităților de producție, asigurarea lanțului de aprovizionare etc.) va consolida reziliența sistemului energetic național cu impact pozitiv în sprijinirea accelerării tranziției Europei la o energie curată.
Astfel, în concordanță cu cadrul normativ național privind transparența decizională în administrația publică, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează procesul de consultare publică pentru transmiterea propunerilor de reforme și investiții pentru noul capitol REPowerEU de către actorii interesați. Documentul de lucru poate fi accesat AICI.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene propune organizațiilor și persoanelor fizice interesate un formular electronic, standardizat și simplificat, prin intermediul căruia se pot trimite propuneri de reforme și investiții. Formularul poate fi accesat AICI, iar data limită pentru trimiterea propunerilor este 26 martie 2023, ora 23:59.
De asemenea, pentru a ne asigura că forma finală a capitolului REPowerEU respectă cât mai fidel nevoile cetățenilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va organiza vineri, 24 martie, o sesiune publică de prezentare a planului, cu participarea reprezentanților structurilor asociative ale autorităților locale și regionale, societății civile, organizațiilor cu expertiză relevantă în domeniu, precum și actorii interesați din sectorul agricol.
Reformele și investițiile din REPowerEU
Reformele și investițiile propuse pentru consolidarea rezilienței sistemului energetic național sunt următoarele:
– Crearea cadrului legal pentru utilizarea terenurilor neproductive/degradate proprietatea statului/UAT în scopul producției de energie verde, inclusiv crearea registrului unic național al terenurilor neproductive (alocare 15.000.000 euro)
Următoarele intervenții specifice sunt vizate a fi realizate ca parte a acestei măsuri:
- Crearea cadrului legal pentru identificarea terenurilor neproductive/degradate/ curți construcții proprietate publica sau privata a statului/ proprietate publica sau privata a UAT-urilor / alte tipuri de proprietate publica sau privata având ca scop utilizarea acestora în scopul producției de energie verde și crearea registrului unic național al terenurilor neproductive;
- Creșterea capacității administrative a Agenției Domeniilor Statului (ADS) prin crearea unui registru unic de inventariere pentru cele aproximativ 320.000 hectare de teren aflate în administrare în scopul supravegherii utilizării corespunzătoare a terenurilor neproductive, inclusiv pentru producere de energie verde;
– Formarea profesională a resursei umane în domeniile producerii, stocării, transportului și distribuției de energie verde (alocare 4.000.000 euro)
– Creșterea eficienței energetice și a producției de energie verde (alocare 229.000.000 euro)
Aici sunt cuprinse:
- Proiect pilot in energie verde si managementul eficient al apei (alocare 8.000.000 euro);
- Schemă de ofertare pentru instalarea unei capacități totale de 130 MW aferente producției de energie electrică solară cu tehnologie fotovoltaică flotabilă pe infrastructura sistemelor hidroameliorative aflate în administrarea ANIF (alocare 100.000.000 euro);
- Schemă de ajutor de stat pentru instalarea unei capacități totale de 100MW aferente producției de energie electrică din sursă hidro (alocare 121.000.000 euro).
– Decarbonizarea sectorului agricol prin creșterea eficienței energetice a infrastructurii canalelor principale și a echipamentelor aferente sistemelor hidroameliorative (alocare 207.000.000 euro);
– Utilizarea clădirilor rezidențiale pentru accelerarea implementării energiei din surse regenerabile – Acordarea de vouchere pentru stimularea instalării panourilor fotovoltaice și a sistemelor de stocare a energiei aferente pentru clădirile rezidențiale aparținând persoanelor fizice. (alocare 233.691.220 euro)
– Sate Autonome Energetic (alocare 200.000.000 euro);
– Noi capacități de producție de energie electrică din surse regenerabilă (Top up I1, I3 – C6) (alocare 300.000.000 euro);
Aici sunt cuprinse:
- Noi capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile (alocare 200.000.000 euro);
- Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări profunde (alocare 100.000.000 euro).
– Digitalizarea, eficientizarea și modernizarea rețelei naționale de transport a energiei electrice (alocare 148.000.000 euro);
Aici sunt cuprinse:
- Accelerarea integrării surselor regenerabile de energie și facilitarea schimburilor transfrontaliere a energiei electrice prin construirea Liniei Electrice Aeriană de 400 kV Suceava – Bălți, incluzând lucrări relevante în stațiile Suceava (RO) și Bălți (MD) (alocare 76.512.000);
- Instalarea de centrale fotovoltaice (CEF) și instalații de stocare a energiei electrice destinate alimentării serviciilor interne instalate în stațiile C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. (alocare 32.170.000 euro);
- Retehnologizarea SMART SA – filiala C.N.T.E.E. Transelectrica S.A (alocare 29.940.000 euro);Optimizarea rețelei de comunicații și crearea unui centru de date – Teletrans SA, filiala C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. (alocare 9.378.000 euro);
– Digitalizarea, eficientizarea și modernizarea rețelei naționale de transport a gazelor naturale (alocare 103.700.000 euro);
Aici sunt cuprinse:
- Crearea unor noi infrastructuri pentru asigurarea aprovizionării cu gaze naturale (alocare 100.000.000 euro);
- Dezvoltarea sistemului SCADA pentru creșterea siguranței în operare a sistemului național de transport gaze naturale (alocare 3.700.000 euro).