sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaConferința „REGIO București-Ilfov. Realizări și perspective”

Conferința „REGIO București-Ilfov. Realizări și perspective”

Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI) a organizat în data de 13
decembrie 2022, orele 10.00 – 14.00, la Hotel Novotel, București, conferința „REGIO BucureștiIlfov. Realizări și perspective”.
În cadrul acestui eveniment, au fost prezentate și dezbătute experiențele și rezultatele
implementării REGIO – Programul Operațional Regional 2014-2020 în regiunea București-Ilfov.

Programul se află în ultima etapă de implementare, fiind un moment oportun de înțelegere a lecțiilor învățate și rezultatele obținute, limitele și perspectivele de dezvoltare regională în
contextul în care Programul Regional București-Ilfov 2021-2027 a fost aprobat de Comisia Europeană. La eveniment au participat 123 de persoane, reprezentanți ai autorităților publice locale, județene, universități, IMM-uri, asociații și mass-media.
Prima parte a conferinței a inclus următoarele alocuțiuni:

 Dl. Dan Nicula, Director General, Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov,
introducere și prezentarea importanței momentului de bilanț pentru POR 2014-2020, în
contextul perspectivelor susținute de PR 2021-2027
 Dna. Mihaela Toader, Administrator public Consiliul Județean Ilfov
 Dl. Dan Nicula și D-na Simona Curpăn, Șef Departament Promovare Regională și
Investiții din cadrul ADRBI: prezentarea Broșurii electronice a proiectelor REGIO, link:
https://brosuraproiecte2014-2020.adrbi.ro/ și a stadiului REGIO 2014-2020 în regiunea
București-Ilfov https://2014-2020.adrbi.ro/prezentare/situatie-depuneri-proiecte/
 Dl. Andrei Ciozvardă, Administrator public, Comuna Brănești, județul Ilfov
 Dl. Octavian Aron, Director General Adjunct, Direcția Investiții, Primăria Sectorului 6
București.

În partea a doua, dl. Dan Nicula a făcut o scurtă prezentare a noului Program Regional
București-Ilfov 2021-2027, aprobat de către Comisia Europeană,https://www.adrbi.ro/programeregionale/por-bi-2021-2027, cu perspectiva unui eveniment dedicat de lansare în a doua parte alunii ianuarie 2023, cu detaliere și calendar al ghidurilor de aplicare.

În final, dl. Dan Nicula, Director General al ADR București a mulțumit participanților pentru
contribuție la reușita acestui eveniment și i-a invitat la dezbaterile din consultările pentru
realizarea ghidurilor de aplicare pentru finanțarea proiectelor în cadrul noului program regional pentru dezvoltarea regiunii București-Ilfov.

Vom face tot posibilul ca implementarea să țină cont de lecțiile învățate din trecut, ca
evaluarea să fie mai rapidă și comunicarea mai directă și vă asigurăm că vom fi permanent alături de inițiatorii proiectelor. Întotdeauna colaborarea cu partenerii regionali a fost importantă pentru noi, iar toți cei interesați in implementarea programului vor continua să găsească în noi un partener de nădejde.


RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,884FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro