duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaComentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu Producătorii de vehicule electrice, din nou...

Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu Producătorii de vehicule electrice, din nou pe radarul investitorilor

Producătorii de vehicule electrice au pierdut între 50 și 70% din valoarea acțiunilor lor în acest an. Problemele legate de lanțul de aprovizionare, Covid și creșterea dobânzilor au declanșat reticența investitorilor deși până atunci aceste acțiuni erau printre favoritele lor. Dar s-ar putea ca roata să se întoarcă după ultimele raportări financiare, în condițiile în care vânzările globale de vehicule electrice au crescut cu 62% în prima jumătate a acestui an.

Ne apropiem de sfârșitul unei săptămâni în care producătorii de vehicule electrice Nio și Rivian au prezentat rapoarte financiare pozitive, în timp ce investitorii își fac griji cu privire la viitorul Tesla.

După preluarea Twitter de către Elon Musk, investitorii urmăresc cum CEO-ul Tesla se preocupă mai mult de  compania de social media decât de producătorul de vehicule electrice. În plus, potrivit documentelor depuse la SEC începând cu 4 noiembrie, Elon Musk a vândut 19,5 milioane de acțiuni Tesla (TSLA) pentru aproximativ 4 miliarde de dolari. Acest comportament l-a făcut pe Dan Ives, analistul Wedbush, să scoată Tesla de pe lista celor mai bune idei de investiții. Există mai multe motive de îngrijorare legate atât de afacerea Twitter, care poate deveni un sac fără fund, dar și preocupări legate de credibilitatea lui Musk.

În ciuda faptului că saga Twitter continuă, Tesla a anunțat că în octombrie a exportat 54.504 vehicule de la fabrica sa din Shanghai, o creștere de 34% de la an la an, în timp ce vânzările locale din China au crescut cu 25% față de anul precedent, respectiv 17.200 de vehicule vândute. Însă, din cauza cererii mai slabe, Tesla oferă reduceri pentru cei care cumpără mașini aflate în stoc și se pregătește să reducă prețurile pentru Model 3 și Model Y cu 9%.

În România, la sfârșitul lunii septembrie, Tesla înregistra o creștere de peste 900% a vânzărilor de față de anul precedent, potrivit APIA.  Până în prezent, Tesla a vândut 776 de unități, față de doar 25 în perioada similară din 2021. În ciuda unei creșteri impresionante, vânzările din acest an reprezintă doar 0,82% din totalul mașinilor vândute în România.

Pentru investitorii români de pe platforma eToro, în trimestrul al treilea din 2022, Tesla Motors a fost a doua cea mai deținută acțiune. Pe primul loc se află un alt producător de mașini electrice, Nio. Iar recentele estimări privind producția Nio (NIO) din T4 au ridicat prețul acțiunii, în ciuda ratării în T3 a profitului pe acțiune, a scăderii marjelor și a creșterii costurilor. Compania estimează că livrările de vehicule vor fi cuprinse între 43.000 și 48.000 de unități, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 71,8% până la 91,7% de la an la an. Veniturile totale sunt prevăzute între 2,442 miliarde de dolari și 2,7 miliarde de dolari, reprezentând o creștere de 75,4% până la 94,2%.

Inflația începe să scadă în SUA – bursele reacționează pozitiv

Ultimele date economice din SUA au fost pozitive, arătând o scădere a inflației anuale și determinând piețele financiare să fie optimiste că o întoarcere către scăderea dobânzilor de către Fed ar putea fi aproape, lucru ce ar favoriza sectorul tehnologic, și în special firmele care au nevoie de finanțare pentru a se extinde.

Investitorii în Nio au început să privească dincolo de rezultatele din trimestrul al treilea și să se uite spre viitor. Producătorul chinez a confirmat că societatea a construit 1.210 stații de schimb de baterii și 11.842 de stații de încărcare. Peste 1.300 de stații de schimb vor fi construite la nivel global până la sfârșitul anului 2022, iar Nio (NIO) intenționează să instaleze 20 de stații de schimb de baterii în Europa până la sfârșitul anului. În ciuda creșterii de peste 11%, acțiunile mai au încă un drum lung de parcurs pentru a recupera deprecierea de 69% din acest an.

Acțiunile Rivian (RIVN) au crescut și ele după raportările financiare bune, fiind însă departe de pierderile de 68% din acest an. Compania producătoare de automobile electrice a arătat o creștere secvențială a rezervărilor la 114.000 de unități de la 98.000. De asemenea, s-a observat că volumul de producție a continuat să crească în ciuda blocajelor din lanțul de aprovizionare, cu 7.400 de vehicule fabricate față de 4.400 în trimestrul trecut. Rivian a adăugat un al doilea schimb în fabrică spre sfârșitul trimestrului al treilea, care va continua să lucreze și în trimestrul al patrulea. Analiștii de la Morgan Stanley consideră că Rivian ar putea continua să beneficieze de clienții care doresc să se diferențieze de omniprezența Tesla. Dar, pentru investitori, în ultimele șase luni, acțiunile Rivian au depășit Tesla.

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

Acest articol a fost primit la redacție de la eToro

Despre eToro Group

eToro este o platformă de investiții cu active multiple ce permite oamenilor să își dezvolte cunoștințele și să-și crească veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori de succes. Compania a fost fondată în 2007 cu misiunea de a face accesibile piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care și le doresc, de la acțiuni la mărfuri până la active cripto. Suntem o comunitate globală cu peste 30 milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate copia tranzacțiile celor care au avut cel mai mult succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține sau vinde active, pot să își monitorizeze portofoliul în timp real, și pot tranzacționa oricând doresc


RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,884FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro