joi, aprilie 18, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleComentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu: Piețele forței de muncă rezistă în ciuda...

Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu: Piețele forței de muncă rezistă în ciuda presiunilor inflaționiste

Uneori, veștile bune din economie sunt vești proaste pentru piețele financiare. Acesta a fost și cazul ultimelor date privind forța de muncă din SUA. În condițiile în care Fed este hotărât să reducă inflația, ultima creștere marginală a șomajului înseamnă continuarea majorării dobânzilor.

În Europa, situația este diferită, cu o inflație influențată în principal de prețurile energiei și un șomaj în scădere, inclusiv în România. Ultimele date au arătat o scădere a șomajului cu 0,2% în iulie, dar o creștere spectaculoasă a costului orar al forței de muncă.

În Statele Unite, datele ultimului raport privind locurile de muncă din alte industrii decât agricultura nu au arătat modificările necesare pentru ca Fed să schimbe actuala politică de majorare a ratelor dobânzilor. Cu toate acestea, rata șomajului a crescut la 3,7%, marcând prima creștere din ultimele șase luni. Numărul de salariați a crescut cu 315.000 luna trecută, aducând și o creștere a ratei de participare la forța de muncă, care a ajuns acum la doar un procent sub nivelurile de dinainte de pandemie. Dar cifrele par încă prea mari în contextul inflației ridicate. Un alt indicator urmărit îndeaproape de Fed este salariul pe oră. În august, câștigul mediu orar pentru toți angajații din sectorul privat neagricol a crescut cu 0,3%, până la 32,36 dolari. În ultimele 12 luni, câștigul mediu orar a crescut cu 5,2%.

Cele mai recente date privind forța de muncă din România prezintă o imagine diferită de cea de peste ocean. În iulie, rata șomajului a fost de 5,2%, în scădere de la 5,4% în iunie. Potrivit INS, avem o rată foarte mare a șomajului în rândul tinerilor, 22,8%. Dar cea mai spectaculoasă creștere a fost la nivelul costului orar al forței de muncă. În trimestrul al doilea, comparativ cu primul trimestru al acestui an, acesta a crescut cu peste 8%. Dar nu în toate industriile a crescut la fel. Cele mai mari creșteri au fost în sectoarele energetice, 23,79%, urmate de industria extractivă cu 19,76%, educație cu 19,67% și industria financiară cu 16,92%. La celălalt capăt al spectrului se află sănătatea și asistența socială, cu o creștere de doar 2,78%.  Astfel, avem o creștere a costurilor cu salariații de la an la an de peste 11%, încă sub rata inflației care se apropie de 15%.

Piața forței de muncă din Europa este diferită de cea din Statele Unite. Deși la nivelul UE rata șomajului este similară – 6% – există țări care se apropie de 3%, precum Ungaria, Olanda, Cehia, dar și țări care se situează la 12%, precum Spania și Grecia. În luna august începem să vedem o creștere a șomajului cu 0,1% în Germania și Irlanda și cu 0,3% în Austria. Dar aceasta este încă departe de nivelurile necesare pentru a afecta cererea.

Cel mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat arată că inflația în creștere este principala preocupare a investitorilor atât în SUA, cât și în Europa. Dacă defalcăm inflația în funcție de principalii săi factori determinanți, observăm că, în SUA, 30% din creșterea inflației se datorează cererii, 42% se datorează ofertei și 33% se datorează creșterii prețurilor la energie. Prin urmare, politica Fed, care încearcă să limiteze consumul și să facă banii mai greu de obținut, are nevoie de ceva timp pentru a acționa. Dar același grafic pentru Europa arată că procentele sunt diferite. Influența energiei în creșterea inflației este de 47%, iar cea a cererii este de doar 15%, ceea ce face lucrurile și mai dificile pentru băncile centrale. BCE și-a început politica de creștere a ratei dobânzii abia în iulie, dar cel mai probabil va continua săptămâna aceasta cu o nouă majorare, pe care piețele o estimează la 0,75%. Cu toate acestea, presiunile inflaționiste continuă pe piața furnizării de energie, iar acestea sunt mai greu de soluționat.

***   ***   ***

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.


Antreprenori de succes la 25 de ani: Carmen și Alexandru Boangher,...

S-au cunoscut în urmă cu patru ani și între timp au devenit și parteneri de viață, dar și fondatorii unei afaceri performante în...

Consiliul Patronatelor ESG din România și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin...

Consiliul Patronatelor ESG din România – CPESGR* reunește cele mai importante voci pe tematica ESG, din cadrul mișcării patronale din România, de alătură...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,827FaniÎmi place
290AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro