vineri, aprilie 25, 2025
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaCCIR, alături de companiile românești prezente la Adriatic Sea Defence & Aerospace...

CCIR, alături de companiile românești prezente la Adriatic Sea Defence & Aerospace Exhibition and Conference – 2025

Zagreb, 8 aprilie 2025: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a participat, în data de 8 aprilie a.c., la Adriatic Sea Defence & Aerospace Exhibition and Conference, eveniment care se desfășoară la Zagreb, în Croația, în perioada 8-10 aprilie a.c. Vizita delegației CCIR la această manifestare a fost sprijintă de E.S. dna Mihaela Cămărășan, ambasadorul României în Republica Croația

Expoziția a reunit cele mai importante companii din lume care activează în domeniul industriei de aparare și industriei aerospațiale, fiind prezente un număr de 28 de state, printre care și România.

Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a subliniat faptul că „în actualul context, România trebuie să își consolideze structura de securitate alături de partenerii europeni, prin creșterea investițiilor în industria de apărare, aceasta reprezentând nu numai o necesitate strategică, ci și o oportunitate economică semnificativă pentru companiile românești. La nivelul CCIR, depunem eforturi pentru relansarea, diversificarea și modernizarea industriilor pentru apărare din România, în deplină concordanță cu strategiile europene și NATO. De asemenea, ne propunem atragerea sectorului privat în diferite nișe ale domeniului industriei de apărare, pentru a se implica în afaceri cu valoare adugată mare, această abordare vizând stimularea inovației și creșterea competitivității companiilor românești pe piața internațională de profil”.

Ajuns la cea de-a opta ediție, Adriatic Sea Defence & Aerospace Exhibition and Conference (ASDA) reunește producători și furnizori din industria de apărare, companii din sectorul aerospațial, oficiali guvernamentali și militari, experți în securitate și apărare, servind ca platformă pentru prezentarea celor mai noi tehnologii și echipamente militare și stabilirea de parteneriate strategice între companii.  ASDA oferă oportunități semnificative pentru companiile românești din industria de apărare și aerospațială de a-și prezenta produsele și serviciile și de a stabili noi parteneriate de afaceri în acest sector strategic.

Pădurile – pilon central al viitorului investițiilor verzi în Europa Conferință...

Pe 28 aprilie 2025, în Sala de Conferințe a Academiei Române din București, Sala de conferințe a Academiei Române (intrarea Calea Rahovei 147-153) va...

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de ieri, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2025...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,853FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro