joi, noiembrie 21, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleBNR lansează în circuitul numismatic o monedă din argint la „100 de...

BNR lansează în circuitul numismatic o monedă din argint la „100 de ani de la nașterea lui Constantin Ionete“

Astăzi, 14 noiembrie 2022, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea economistului Constantin Ionete. Membru al Consiliului de Administrație al BNR și membru de onoare al Academiei Române, acesta s-a remarcat prin contribuțiile notabile aduse în științele economice moderne precum teoria prețurilor, dezechilibrele financiare ale economiei de comandă, tranziția la economia de piață, respectiv reforma bancară în România.

„Neam de moșneni din zona Vâlcei a avut în sânge spiritul economiei de piață și l-a transmis tuturor celor din jur“, evoca Guvernatorul BNR Mugur Isărescu despre Constantin Ionete la moartea acestuia. Aserțiunea este susținută de faptul că dincolo de cariera de cercetător științific, Ionete a fost profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, unde a predat cursuri despre „Monedă și Prețuri“, conducător științific de teze de doctorat și redactor-șef la revista „Finanțe și Credit“.

De-a lungul activității științifice, Constantin Ionete a publicat în calitate de autor sau coautor mai multe volume de referință pentru dezvoltarea economiei, dintre care amintim „Comportamentul procesului de formare a prețurilor“ (1972), „Prețuri și tarife“ (1983), „Prețurile și echilibrul dinamic al economiei“ (1983), „Criza de sistem a economiei de comandă și etapa sa explozivă“ (1993), „Dezvoltarea umană în România“ (1997, reeditată până în 2000, inclusiv în engleză), „Clasa politică postdecembristă“ (2003) și „Parteneriatul public-privat“ (2004).

Printre distincțiile primite în carieră, evidențiem faptul că pentru lucrarea „Comportamentul procesului de formare a prețurilor“, una dintre cele mai apreciate publicații ale sale, Constantin Ionete a obținut Premiul Academiei Române. În calitate de profesor a primit titlul „Doctor Honoris Causa“ al Universității din Craiova și diploma „Opera Omnia“ din partea Senatului Universitar al Academiei de Studii Economice din București, dar și Premiul Național al Fundației „Niște Țărani“.

„A fost un economist de excepție“, după cum îl caracteriza Guvernatorul Mugur Isărescu, arătând că încă din 1991 ca membru al Consiliului de Administrație al BNR, funcție avută până în 2011, Constantin Ionete a avut merite deosebite în „reformarea și reconceptualizarea Băncii Naționale, în transformarea fostei bănci de stat cu roluri și atribuții minime, într-o bancă centrală modernă de anvergură europeană“. În perioada 2002-2004, economistul a fost Președintele Comitetului de Audit al Băncii Naționale a României, numit de Consiliul de Administrație al aceleași instituții.

Pe lângă funcțiile deținute în cadrul Băncii Naționale, Constantin Ionete s-a numărat și printre membrii fondatori ai Societății Române de Economie (SOREC) și ai ECONOMICA, ulterior, fiind și membru al Grupului Consultativ din cadrul Președinției, din partea Institutului Naționale de Cercetări Economice al Academiei Române.

În memoria economistului Constantin Ionete, BNR a decis, în conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind statutul acesteia, introducerea în circuitul numismatic al României a unui tiraj de 5000 de monede de argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent. Acestea conțin inclusiv broșuri de prezentare, însoțite de certificate de autenticitate publicate în limbile română, engleză și franceză, semnate de Guvernatorul BNR și Casierul Central.

Potrivit comunicatului emis de reprezentanții BNR, aversul monedei prezintă „imaginea Palatului Vechi al Băncii Naționale a României, inscripția în arc de cerc «România», stema României, valoarea nominală «10 lei» și anul de emisiune «2022»“. Reversul monedei redă „portretul și numele lui Constantin Ionete dar și anii între care a trăit acesta“: 1922 – 2011.

Prețul de vânzare pentru moneda de argint este de 480,00 lei, „exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate“, se mai arată în comunicatul BNR. Lansarea în circuitul numismatic a acestor 5000 de monede se realizează „exclusiv“ prin intermediul Sucursalelor Regionale din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale ale României. Printre alte caracteristici ale monedei, menționăm diametrul de 37 mm, cantul zimțat, calitatea proof și greutatea de 31,103 grame de argint.

Informațiile despre rezervarea și achiziționarea pieselor numismatice s-au regăsit pe website-ul BNR, la secțiunea „Numismatică“, unde a existat posibilitatea completării unui formular aferent. Deși stocul de monede numismatice de argint destinat rezervărilor online a fost epuizat, în continuare există posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele Sucursalelor Regionale ale BNR, fără a fi necesară o rezervare prealabilă, în limita stocului disponibil pentru vânzarea directă.

Circulara cu numărul 36/2022 privind lansarea monedei din argint cu tema „100 de ani de la nașterea lui Constantin Ionete“ a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1091 din 11 noiembrie 2022 și a fost primită cu mult interes mai ales de pasionați și colecționari.


Andreea Iuliana Badila
Andreea - Iuliana Bădilă este doctor în istorie al Universității din București, cu specializare în Istoria Contemporană a României. Autor al volumului Drepturile omului în „Epoca de Aur“. Documentele Securității.

Moștenirea industrială clădită de vizionarul George Assan: prima moară cu aburi...

Debutul industrializării Bucureștiului este legat și de vizionarul întreprinzător George Assan, prin flerul cu care și-a transformat afacerile bazate pe agricultură și comerț, folosindu-se...

Breslele românești: între trecut și prezent

Intensificarea activităților meșteșugărești în secolul al XIV-lea, pe fondul nevoilor crescânde ale populației și a dezvoltării urbane a condus la apariția primelor bresle în...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,885FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro