Invitații celui mai recent interviu găzduit de Revista Patronatului Român au fost doamna Alina Silaghi, Director General Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), David Achim, Director Executiv al al hubului de inovație Make IT in Oradea (organizație fondată la inițiativa Primăriei Oradea) și Nichita Herpuț, CEO & Co-Founder Optioffer, startup ce a beneficiat deja de o rundă consistentă de finanțare din partea ADLO și Make IT in Oradea. Aceștia ne-au oferit detalii inedite în legătură cu proiectele de antreprenoriat ale scenei locale de profil, cu proiectele deja finanțate sau aflate într-un stadiu avansat de pregătire în ce privește potențiale runde de investiții, dar și propriile perspective asupra a ceea ce ar putea aduce anul 2022 pe planul mediului de afaceri.