Un nou standard român privind buna guvernanță a organizațiilor – SR ISO 37000 Guvernanța organizațiilor. Îndrumări
Asociația Administratorilor Independenți – „AAI”, împreună cu Organismul Național de Standardizare – ASRO, anunță adoptarea standardului internațional ISO 37000:2021 ca standard român – SR ISO 37000.
Asociația Administratorilor Independenți (AAI) a cărei misiune este promovarea celor mai bune practici de guvernanță în rândul companiilor din România împreună cu Organismul Național de Standardizare – ASRO au încheiat un protocol de colaborare în vederea elaborării și publicării versiunii române a standardului ISO 37000:2021 privind Guvernanța Organizațiilor astfel că, începând cu luna mai a anului curent, acest standard este disponibil și în limba română, putând fi achiziționat, în vederea implementării, de pe magazinul online al ASRO www.magazin.asro.ro.
Elaborarea acestui standard reprezintă recunoașterea importanței standardizării proceselor de guvernanță ale societăților, ale organizațiilor în general, și exprimă consensul unanim al profesioniștilor reuniți la nivel mondial în privința unor practici unitare specifice acestui domeniu atât de complex.
Standardul se adresează companiilor de orice tip precum și celor care le sprijină în îndeplinirea scopului pentru care au fost create, respectiv practicienilor din domeniul guvernanței care fac parte din structurile de guvernanță ale societăților.
“În calitate de reprezentant al Asociației practicienilor din structurile de guvernanță ale societăților, sunt bucuroasă că am avut oportunitatea de a contribui la adoptarea acestui standard internațional în România”, a declarat președintele AAI, Simona Fătu. ”Le mulțumesc membrilor Asociației care s-au implicat în activitatea de revizuire tehnică a standardului cu scopul de a promova un limbaj unitar, de a crea punți între termenii și definițiile utilizate în mai multe domenii reglementate dar și în legătură cu cele izvorâte din practică. Prin susținerea publicării acestui standard, considerăm că ne-am atins obiectivul de a participa activ la consolidarea cadrului de reglementare specific guvernanței, aplicabil tuturor domeniilor și formelor de proprietate. Eforturile noastre viitoare se vor concentra pe activitatea de conștientizare și îndrumare a profesioniștilor din domeniu, cărora le adresăm, încă de pe acum, invitația de participare la evenimentul de lansare oficială a acestui standard, eveniment ce va avea loc în luna septembrie 2022. Adresez, de asemenea, mulțumiri colectivului și conducerii ASRO pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul acestui proces, precum și membrilor Comitetului Tehnic ASRO/CT 56 pentru implicare și contribuție.”
„Trăim într-o epocă profund diferită față de cele anterioare, aflată într-o continuă schimbare, iar liderii companiilor trebuie să se asigure că organizațiile pe care le conduc pot face față tuturor provocărilor. Standardul SR ISO 37000 le oferă un cadru de lucru și un sistem integrat de guvernanță care îi responsabilizează. Adoptarea la nivel național a standardului vine în sprijinul tuturor tipurilor de organizații pentru a putea construi relații puternice cu părțile interesate și pentru a-și gestiona într-un mod eficient resursele”, spune Iuliana Chilea, Directorul general al Organismului Național de Standardizare – ASRO.
„Vreau să le mulțumesc partenerilor de la Asociația Administratorilor Independenți – „AAI” pentru implicare și, nu în ultimul rând, tuturor celor care au contribuit la elaborarea versiunii române a standardului SR ISO 37000 și vreau să asigur părțile interesate că, ASRO va fi întotdeauna relevant pentru întreaga societate, îndeplinindu-și misiunea de Organism Național de Standardizare” a mai adăugat Iuliana Chilea.
București
19 mai 2022
Despre AAI
Asociația Administratorilor Independenți (AAI) reunește profesioniști aflați in structurile de guvernanță ale societăților cu precadere directori neexecutivi, membri ai consiliilor de administrație, consiliilor de supraveghere sau membri ai directoratului. AAI este membru ecoDa – Confederația Europeană a Institutelor si Asociațiilor Directorilor Neexecutivi – platforma europeană promotoare de bune practici în domeniul guvernanței corporative și de reprezentare a membrilor consiliilor de administrație din companii. O singură asociație din fiecare țară poate fi membru ecoDa, iar AAI este unic reprezentant al României în această prestigioasă organizație pan-europeană.
Pentru mai multe detalii vă rugăm accesați https://www.administratorindependent.ro/