Excelența în educație și formare profesională este unul dintre obiectivele principale ale Patronatului Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România – PADIR iar pentru ca profesioniștii din acestă industrie să atingă potențialul maxim și să profeseze la cele mai înalte standarde este nevoie de crearea unei culturi care să promoveze această excelență.
THE HAIR FESTIVAL este o premieră absolută în industria de hairdressing din România, un proiect inovator, de mare anvergură, în cadrul căruia se vor reuni cei mai cunoscuți artiști din domeniu.
Proiectul se va derula pe o perioadă de nouă luni, în intervalul septembrie 2022 – mai 2023, și va cuprinde un eveniment de start-up și brand awareness ce va avea loc pe 8 septembrie, în Clubul One din București, un program complex de training susținut de specialiști din țară și din străinătate, desfășurat în șase dintre cele mai importante orașe din România, o competiție de hairdressing și o Gală artistică și demonstrativă în care va fi premiat artistul anului din domeniu. Gala artistică a evenimentului va seta trendurile de beauty pentru anul următor.
”THE HAIR FESTIVAL este un concept revoluționar, la care visez de 12 ani, de când am revenit în România, menit să ridice nivelul de expertiză al tuturor profesioniștilor activi din industrie. Am invitat toate brandurile de top din industria de hairdressing și vor fi alături de noi, pe scenă, artiști din țară și din străinătate. THE HAIR FESTIVAL, așa cum l-am conceput, creează condițiile perfecte pentru evoluție în acest domeniu care trebuie să se reinventeze continuu pentru a fi relevant și a servi real beneficiarilor săi. Iar educația este prima condiție pentru evoluție.”, a declarat Cătălin LUNGU, fondatorul și organizatorul evenimentului.
”Hairdressingul este o artă, iar cei care practică această meserie sunt artiști. Progresul lor are strânsă legătură cu participarea la astfel de evenimente, care nu numai că ridică standardele industriei noastre dar ajută foarte mult la evoluția lor, a profesioniștilor. A vorbi despre excelență în formarea profesională continuă poate părea un clișeu dar, în realitate, este o necesitate pentru a putea fi performant, pentru cunoașterea noilor tehnici de lucru, pentru a fi în permanentă legătură cu tendințele și de ce nu, pentru a deveni și a te menține celebru. Salutăm inițiativa organizatorilor și le urăm succes profesioniștilor care vor concura pentru titlu de artistul anului în hairdressing.”, a declarat Corina Munteanu, președinte fondator PADIR – Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România.
THE HAIR FESTIVAL este destinat tuturor profesioniștilor români cu viziune, indiferent de vârstă, experiență sau apartenență de brand, care doresc să practice această profesie la nivel de performanță. Printre invitații prezenți pe scenă se numără artiști cu mare notorietate precum: Cristi Pascu, Victoria Schimbator, Adriana David, Jully Cornea, Vivi Gîciu, Maria Maican, Sorin Stratulat, Mihaela Bigan, Ioana Todoran, Ciprian Ungureanu, Vaida Ciprian, Adriana Dobre.
*** *** ***
Despre organizatori:
Fondatorul și organizatorul acestui maraton de global hair education, este artistul Cătălin LUNGU, primul si singurul român care a activat ca senior teacher în cea mai prestigioasă academie de hairdressing din lume – Academia Vidal Sassoon, din Londra, practician și trainer, cu o experiență de peste 23 de ani de ani în domeniu, iar partenerul său în organizarea THE HAIR FESTIVAL este Dove PALMER, lider mondial în industria modernă de hairdressing, creatorul programului educațional ”Metoda”.
PADIR – Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România
- este organizația antreprenorilor din industria înfrumusețării care promovează și apără drepturile și interesele membrilor săi și îi informează despre legislația și reglementările industriei la nivel european și național;
- reprezintă industria înfrumusețării în relația cu autoritățile publice și centrale, cu sindicatele și cu alte organizații non-guvernamentale;
- impulsionează procesul de constituire și dezvoltare a societăților comerciale;
- inițiază, realizează și derulează implementare de proiecte și programe și atrage resurse publice sau private din țară și din străinătate pentru realizarea investițiilor în industria înfrumusețării;
- promovează creșterea nivelurilor de profesionalizare și recunoașterea acestora;
- este singura organizație din Romania, avizată de Autoritatea Națională pentru Calificări ca având drept exclusiv de avizare a SO din industria înfrumusețării.