vineri, iulie 1, 2022
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaSprijin pentru transportatorii şi distribuitorii din România prin acordarea unei subvenții...

Sprijin pentru transportatorii şi distribuitorii din România prin acordarea unei subvenții de 50 bani pe litrul de combustibil

O nouă măsură din pachetul “Sprijin pentru România”, supusă adoptării Guvernului României.

Ministerul Finanțelor propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil din cauza situației internaționale. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, echivalent în lei. Termenul limită de depunere a cererilor de compensare este 1 decembrie 2022.

Ajutorul de stat va fi sub forma unui grant acordat operatorilor economici licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, contra cost sau transport de persoane, în mod regulat, inclusiv transport public local.

Deciziile de compensare se emit până la 31.12.2022, iar plata efectivă a ajutorului de stat se poate face până la 31 iulie 2023, inclusiv. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 300 de milioane de lei pentru un număr estimat de 3000 de operatori economici.

Sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. a) sunt licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;
  2. b) dețin cel puțin un vehicul eligibil;
  3. c) operatorii economici stabiliți în România trebuie să nu figureze inactivi potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau să nu se afle în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerțului și să nu beneficieze de alte compensații pentru activitatea de transport desfășurată cu vehiculele eligibile, cu excepția celor care efectuează transport public local;
  4. d) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au fost emise asemenea decizii, acestea au fost puse în aplicare conform prevederilor legale în vigoare;
  5. e) alimentează vehiculele eligibile dupã cum urmează: de la stațiile de distribuție ale operatorilor economici sau din rezervoarele pentru consum propriu deținute;
  6. f) nu se află în procedură de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operațională sau lichidare;
  7. g) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile;
  8. h) operatorii licențiați în alte state membre ale Uniunii Europene trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, precum şi o listă a vehiculelor eligibile utilizate pentru transportul rutier de mărfuri în cont propriu și dețin o licență comunitară, pentru transportul rutier de mărfuri contra cost și pentru transportul de persoane.

Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deținute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusă la Autoritatea Rutieră Română, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat. În categoria cheltuielilor eligibile se încadrează facturile emise cu 30 de zile lucrătoare înaintea publicării în Monitorul Oficial a prezentei hotărâri.

Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informațiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii.

Schema de ajutor de stat a fost elaborată în baza punctului 2.1. Ajutoare limitate, Capitolul 2 – Măsuri temporare de ajutor de stat din Comunicarea Comisiei privind Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2022/C 131 I/01) şi se notifică la Comisia Europeană în vederea autorizării.

spot_img
spot_img
spot_img

postări recente:

spot_img
7,595FaniÎmi place
123AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img

recomandate:

spot_img

Evenimente:

spot_img