joi, decembrie 5, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaProfesia contabilă, la ceas aniversar: 103 ani de la înființarea celui mai...

Profesia contabilă, la ceas aniversar: 103 ani de la înființarea celui mai mare organism profesional din România. Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI

Luni, 15 iulie a.c., Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cel mai mare organism profesional din Sud-Estul Europei, reprezentând peste 47.000 de membri experți contabili și contabili autorizați, a organizat cea de-a XX-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român, o sărbătoare cu tradiție a vieții contabile din țara noastră. Evenimentul din acest an a marcat împlinirea a 103 ani de la reglementarea profesiei contabile în țara noastră prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I, la 13 iulie 1921.

Cel mai important eveniment dedicat profesiei contabile din România a fost celebrat la nivel național în cele 41 de județe și în Municipiul București, sub sloganul Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!. Experți contabili și contabili autorizați din întreaga țară, membri ai corpului profesional, au explorat, alături de partenerii instituționali ai profesiei – instituții și autorități de reglementare, mediul de afaceri și mediul educațional –, modul în care inteligența artificială și soluțiile smart pot transforma contabilitatea, îmbunătățind eficiența, precizia și valoarea adăugată oferită de profesioniștii contabili partenerilor lor.

Manifestarea ce a avut loc la București, la Novotel Bucharest City Centre, dedicată ediției de anul acesta a Zilei Naționale a Contabilului Român, organizată la nivel central împreună cu filiala București, a reunit profesioniști contabili, precum și reprezentanți ai Guvernului României – Cancelaria Prim-ministrului, Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Curții de Conturi a României, Direcției Naționale Anticorupție, Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Oficiului Național al Registrului Comerțului, reprezentanți ai mediului de afaceri, parlamentari, delegați ai instituțiilor de învățământ superior și liceal cu care CECCAR are parteneriate de colaborare.

În deschiderea evenimentului, președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena-Ecaterina Chivu, a transmis mesajul conducerii organismului profesional, reiterând, cu acest prilej, importanța profesioniștilor contabili pentru economia națională: „Modernizarea sistemelor de raportare și analiză este o realitate, iar această realitate trasează obiectivele pe termen mediu și lung și trebuie să asigure un raport win-win între contribuabil și stat. În toate aceste situații, integrarea inteligenței artificiale ar trebui să fie percepută ca o necesitate. Smart accounting reprezintă viitorul, unde analiza avansată a datelor și algoritmii de învățare automată devin esențiali în furnizarea de perspective financiare detaliate și precise. Noua eră a contabilității inteligente aduce provocări, dar și oportunități extraordinare. Este esențial să ne adaptăm și să fim pregătiți pentru aceste schimbări”.

„Într-o economie inteligentă, cu afaceri inteligente, și contabilitatea trebuie să fie inteligentă, evident. În acest secol, transformarea digitală este cheia succesului în era datelor, a algoritmilor și a inteligenței artificiale. Profesia contabilă înțelege prezentul și anticipează viitorul, învățând din trecut fără a rămâne blocată în el. De asemenea, profesia contabilă înțelege că, dacă astăzi nu implementăm upskill-ul și tehnologiile, riscăm să nu mai existăm mâine. Transformarea digitală înseamnă schimbarea paradigmei în care se desfășoară afacerile, în care noi, ca profesioniști, acționăm, schimbarea culturii organizaționale, a proceselor, a guvernanței, crearea unei mentalități digitale. În această nouă realitate, tehnologia este foarte importantă, însă omul va face diferența”, a menționat prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior.

În cadrul evenimentului s-au desfășurat lucrările unui panel dedicat transformării digitale și impactului inteligenței artificiale în profesia contabilă. Specialiști din domeniul financiar-contabil și IT au împărtășit perspective asupra integrării tehnologiilor avansate în contabilitate și asupra modului în care acestea pot remodela procesele și strategiile organizaționale. Discuțiile au abordat modul în care AI poate eficientiza procesele financiar-contabile, inclusiv relația cu autoritățile fiscale, și cum poate îmbunătăți luarea deciziilor, consolidând rolul profesioniștilor contabili de analiști și consultanți strategici ai antreprenorilor și actori principali ai promovării conformării fiscale voluntare. Panelul a fost un prilej de a dezbate provocările și oportunitățile aduse de era digitală, subliniind necesitatea adaptării și inovației continue în profesia contabilă.

Topul celor mai de succes profesioniști contabili din România

Ca în fiecare an, Ziua Națională a Contabilului Român a reprezentat și un prilej de a evidenția în mod public rezultatele muncii experților contabili și contabililor autorizați, premiindu-i pe aceștia în cadrul Topului local și național al membrilor CECCAR. Sunt recunoscute, astfel, performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și ale experților contabili și contabililor autorizați, în semn de apreciere a contribuției acestora la dezvoltarea profesiei și a mediului de afaceri, în interes public.

Topul național al membrilor CECCAR este disponibil pe site-ul nostru 

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,882FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro