„Destinul nostru este în mâinile noastre”, declara Boris Johnson după ratificarea în Parlament în câteva ore a acordului de aproape 1.500 de pagini încheiat cu Uniunea Europeană în ceasul al 12-lea. Încă o lozincă din repertoriul său bogat în vorbe și mai puțin în fapte. La fel de simplist, dar deosebit de eficace a fost și sloganul cu care, din calcule personale, s-a urcat în 2016 la căruța mai veche a grupării naționaliste din partidul Conservator: „Să preluăm controlul!”. Controlul asupra banilor, granițelor și apelor teritoriale, cu alte cuvinte, rostite cu ușurință, „să ne redobândim suveranitatea”!
Cu bani Londra nu va mai contribui direct la bugetul UE după ce-și achită toate obligațiile asumate în actul de divorț din 2019, decât pentru a putea să participe la proiecte de interes comun. Va cheltui însă cu angajarea a 50.000 de vameși, sute de veterinari, tipărirea și administrarea a circa un sfert de milion de formulare, pașapoarte noi (produse în Polonia) etc., înființarea unor instituții proprii care să le înlocuiască pe cele comunitare și zeci de alte „investiții” birocratice în suveranitate.
Cu granițele insulei, care nici nu face parte din Schengen de altfel, s-a rezolvat cu prețul ieșirii din Piața Unică, care stipula libera circulație a forței de muncă în UE. Circulația, adică migrația dinspre Europa Răsăriteană, încurajată inițial, de guverne succesive, dar speculată intens de xenofobul Nigel Farage, s-a domolit după referendum. Ultimele statistici anuale arată o scădere a migrației dinspre restul UE de la 190.000 la sub 60.000. În schimb, numărul celor sosiți de pe alte meridiane – cei pentru care teoretic există control – s-a dublat practic ajungând la 375.000 de nou veniți.
În fine, pe hârtie s-a bifat și chestiunea stăpânirii apelor teritoriale (în afara celor patrulate de submarine rusești). Accesul pescadoarelor din UE va fi limitat după o perioadă de tranziție de 66 de luni, urmat de negocieri periodice pentru stabilirea unor cote de sardele și alte specii. E tocmai capitolul din tratat care s-a dovedit cel mai greu de negociat, deși aportul industriei de pescuit britanice la bugetul de stat este mai modest decât cel al magazinului universal Harrods de la Londra (în cazul căruia s-a cedat de mult suveranitatea, prin vânzare).
Citeste mai departe: https://sah-corporate.ro/populismul-la-intalnirea-cu-realitatea/
Foto: pixabay
