sâmbătă, iunie 3, 2023
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaNOI REGULI PRIVIND AMENAJAREA, OMOLOGAREA, ÎNTREŢINEREA ŞI EXPLOATAREA PÂRTIILOR ŞI TRASEELOR DE...

NOI REGULI PRIVIND AMENAJAREA, OMOLOGAREA, ÎNTREŢINEREA ŞI EXPLOATAREA PÂRTIILOR ŞI TRASEELOR DE SCHI PENTRU AGREMENT

Guvernul României a adoptat miercuri, 02 noiembrie a.c., Hotărârea privind modificarea HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement.

„Singuranța tuturor celor care practică sporturi de iarnă pe pârtiile din România trebuie să primeze! În perspectiva următorului sezon turistic, atunci când o mare parte dintre români, dar și străini vor alege să își petreacă vacanțele în destinațiile locale, la munte, am făcut o analiză a legislației specifice pentru omologarea pârtiilor și traseelor de schi, din care a reieșit necesitatea actualizării acesteia, respectiv a unor condiții de securitate. Alături de viitoarele investiții pe care le vom finanța, noile măsuri contribuie la una dintre prioritățile asumate, în calitate de ministru liberal, respectiv dezvoltarea domeniului schiabil”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Prezentul act normativ reglementează accesul persoanelor cu nevoi speciale pe pârtiile de schi, cu referire punctuală la echipamentul acestora, și actualizează nivelul amenzilor, astfel încât să crească gradul de conștientizare al administratorilor de pârtii și al turiștilor, în ceea ce privește respectarea obligațiilor ce le revin.

„Prevenția definește activitățile de control în turism, realizate de minister; ne dorim un mediu de afaceri sănătos și performant. Tocmai din aceste motive am ales calea îndrumării operatorilor economici, ca principal punct de interes, în scopul armonizării la nivel național a bunelor practici. Însă, acolo unde nu există înțelegere, trebuie să fim fermi, în special atunci când vorbim despre siguranța turiștilor”, a completat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.

Totodată, în funcție de gravitatea abaterii, este prevăzută posibilitatea aplicării odată cu sancțiunea contravențională principală și a sancțiunii contravenționale complementare, respectiv retragerea certificatului de omologare a pârtiei sau a traseului de schi pentru agrement.


Conferința Internaţională Tourism and Rural Space in National and International Context...

Conferențiar univ. dr. Cristina-Emanuela DASCĂLU, PhD, poetă, prozatoare, critic literar, artist plastic, realizator de emisiuni radio și TV, cadru didactic titular al Facultății de...

Aprobare Ordonanţă de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative...

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a fost aprobată, în ședința de Guvern de astăzi, Ordonanța de Urgență cu privire la organizarea și...

🎥 Emisiunea „Arhitectura de ieri, de astăzi, de mâine” / Palatul...

🎥 Emisiunea "Arhitectura de ieri, de astăzi, de mâine" 📌 Palatul Suter Cuvinte cheie: https://www.youtube.com/watch?v=DxQKoGbiwvQ ”Povestea clădirii se duce în urmă cu mai bine de o sută de...

🎥 Capitalul Românesc 28 mai 2023

🎥 Capitalul Românesc 28 mai 2023 🎬 Producator: Revista Patronatului Român Cuvinte cheie: Bursa de Valori București, Studiu ING, Euroobligațiuni. https://www.youtube.com/watch?v=JP_p3PGNSUM 📌 Știri, Revista Presei / Retrospectiva săptămânii...
espressocafe.ro
nemira.ro
spot_img

video

spot_img
7,775FaniÎmi place
222AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img
spot_img

evenimente

spot_img

asociarii, patronate

spot_img