joi, iulie 18, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaMihai Daraban: România trebuie să devină nu numai o piață ci și...

Mihai Daraban: România trebuie să devină nu numai o piață ci și un hub comercial pentru investitorii coreeni

București, 7 februarie 2023: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie din Republica Coreea (KCCI), a organizat marți, 7 februarie, Sesiunea de Afaceri România – Republica Coreea, în scopul dinamizării relațiilor comerciale bilaterale.
 
Evenimentul a făcut parte din strategia guvernamentală de consolidare a relațiilor bilaterale România – Republica Coreea și s-a desfășurat în marja vizitei în România a delegației KCCI, condusă de către domnul Woo Taehee, Vicepreședintele organizației.
 
Sesiunea de afaceri a fost urmată de o serie de întâlniri Business to Business (B2B) la care au participat reprezentanții a peste 20 de companii românești și coreene, care activează în diferite sectoare economice, precum: IT&C, industria apărării, industria producătoare de electrocasnice, infrastructură.industria aeronautică și aerospațială.
 
„CCIR apreciază foarte mult relația pe care o are cu omologii coreeni, în misiunile noastre economice pe care le-am întreprins în această țară am învățat foarte multe despre cum putem îmbunătăți relația economică dintre cele două state. În ceea ce privește consumatorul român, putem spune, uitându-ne peste cifrele de la import, că există o adevărată dependență față de produsele coreene. Din păcate, acestea nu sunt fabricate în România, ci în alt state din Uniunea Europeană. România are mare nevoie de deschiderea unor linii de producție în țară, lucru pentru care CCIR militează constant de mai mulți ani. Evident, investitorii coreeni trebuie să aibă în vedere și faptul că România este o țară aparținând UE și NATO, având o poziție geografică privilegiată. Toate mărfurile care vin din Coreea pe cale navală trec prin Canalul Suez, iar de aici până în Portul Constanța sunt numai trei zile și jumătate de navigație, față de 11 zile cât ar dura până să intre în Portul Rotterdam, ceea ce înseamnă în final costuri mai reduse. România trebuie să devină nu numai o piață ci și un hub comercial pentru investitorii coreeni”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
 
„România și Republica Coreea au stabilit relații diplomatice și economice încă din anul 1990. De-a lungul timpului, această cooperare a crescut constant, astfel, dacă la nivelul anului 1994 schimburile comerciale se situau în jurul sumei de 25 de milioane de dolari, la sfârşitul lui 2022 valoarea acestora a atins 1,3 miliarde de dolari. În peste 30 de ani de cooperare economică, din ce în ce mai multe companii coreene au intrat pe piața din România, mai ales din zona IT&C, industria apărării și tehnologie nucleară. În mod evident, războiul dintre Federația Rusă și Ucraina a dus la un interes sporit pentru industria apărării și vă reamintesc că în luna septembrie a anului trecut România și Republica Coreea au semnat un acord cadru de cooperare în domeniul apărării, devenind astfel nu numai parteneri comerciali, ci și parteneri militari. Avantajele economice ale României sunt determinate de poziția geografică, la granița dintre Europa și Asia, de numărul mare al populației și de costul redus al forței de muncă. Considerăm astfel că România poate deveni un hub pentru companiile coreene care își doresc să pătrundă pe piața europeană”, a declarat Dl. Son Jae-il, CEO, Hanwha Aerospace.
 
„Acest eveniment are ca scop materializarea vizitelor oficiale întreprinse anul trecut de către reprezentanții Guvernului României în Republica Coreea. În mod clar, valoarea record a schimburilor comerciale, înregistrată la sfârșitul lui 2022, ne bucură, dar nu dorim să ne oprim aici. Considerăm că piața din România are un potențial de dezvoltare foarte mare, iar ca Ambasador al Republicii Coreea în România am identificat mai multe sectoare economice în care putem investi, cum ar fi: IT&C, industria apărării, produse electrocasnice sau infrastructură. De aceea, evenimentul de astăzi reprezintă primul pas în ceea ce privește dinamizarea relațiilor economice bilaterale. Si, după cum bine știți, orice călătorie, cât ar fi de lungă, începe cu un prim pas”, a declarat E.S. dl. RIM Kap-soo, Ambasador al Republicii Coreea în România.

Bursa de Valori București anunță cele 50 de companii semifinaliste ale...

Cele 50 de companii semifinaliste ale programului au fost selectate de membrii Comitetului de Nominalizare BVB Arena. În perioada 8 - 31...

Document de poziție: RO e-TVA, RO e-Factura: Propuneri cu aplicare imediată...

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), singura autoritate competentă care organizează și monitorizează activitatea experților contabili și contabililor autorizați, precum și a...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,919FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro