Jacob Muschong a fost un reprezentant emblematic al orașului Lugoj, din perioada interbelică, în lumea afacerilor. Cărămida și țigla produse în fabricile acestuia erau de bună și înaltă calitate, ceea ce a făcut să devină renumite în Imperiul Austro-Ungar iar mai apoi, după Marea Unire de la 1918, și în România Mare.
S-a născut în 1868 la Kikinda, o localitate din Banatul Sârbesc, într-o familie cu tradiție în producția de cărămidă. Bunicii și străbunicii lui Muschong au modelat cărămidă manual, încă de la începutul secolului al XVIII-lea, la periferia Lugojului. Primele șoproane de uscare au fost construite în anul 1711 pe locul unde, aproape două secole mai târziu, tânărul industriaș a pus bazele propriei fabrici de cărămidă.
S-a căsătorit la vârsta 20 de ani cu Margareta Bohn, fiica unui cunoscut industriaș german, care, la rândul său, era specializat în producția de țigle și cărămizi, având mai multe fabrici în Europa dar și în România, cele mai cunoscute fiind la Jimbolia și Cărpiniș. Împreună cu soția sa, Muschong a înființat firma „M. Bohn & Comp” cu sediul în Kikinda, care construiește în anul 1888 prima fabrică de cărămidă de la Lugoj, amintită mai sus. Din profitul obținut, ulterior, a cumpărat și fabricile rivalilor săi de pe piața de țiglă și cărămidă, Partos și frații Junkers.
În anul 1908, firma marelui industriaș lugojean și-a schimbat numele în „J. Muschong & Comp” și a continuat să acapareze toate fabricile de profil din zonă, culminând cu preluarea ultimei fabrici din Lugoj – „Cărămidăria Lugojeană de Vapor S.A.” (Lugosi Gozteglagyar R.T.). Pe lângă fabricile din Lugoj, trebuie să adăugăm că, pe parcursul carierei sale de om de afaceri, Jacob Muschong a devenit și proprietarul fabricilor de cărămidă de la Sânnicolau Mare, Sântimbru (situată lângă Alba Iulia) și chiar a unei fabrici moderne construite cu discreție la marginea Budapestei.
Tot în această perioadă, Jacob Muschong a început să investească și în alte domenii. Pentru început, în anul 1906, a cumpărat stațiunea Buziaș de la familia Schottola, despre care cunoștea că are datorii la bancă, motiv pentru care a cumpărat polițele cu 800 000 de coroane și a devenit proprietar. În posesia industriașului au intrat inclusiv ștrandul și captările de apă.
Soarta Buziașului s-a schimbat radical, odată ce a fost înzestrată cu cale ferată proprie, la acel moment fiind singura stațiune balneară având o asemenea infrastructură. Aceasta era folosită atât pentru transportul turiștilor cât și pentru cea de-a doua afacere, interdependentă de prima, demarată de industriașul lugojean în domeniul apelor minerale. Mai exact, Jacob Muschong împreună cu soția sa au fondat Societatea pe Acțiuni Muschong – Băile Minerale Buziaș, iar calea ferată îi servea la transportul lemnelor și a tuburilor de oxigen pentru fabrica de ape minerale. Linia lui Muschong a legat orașul Buziaș de stațiunea cu același nume.
Supranumit și „Die Kleine Bahn”, trenul mic a fost inaugurat în 1914, iar cele două locomotive „Etelka” și „George”, erau tot proprietăți ale lui Muschong, care au devenit celebre în epocă. „Etelka” era o locomotivă cu abur, iar „George” conținea un sistem de propulsie pe bază de benzină folosit adesea de motoarele de tăiat lemne.
În anul 1907 a început și construcția Fabricii Phoenix, dedicată producției de ape minerale, iar un an mai târziu a dezvoltat afacerea și în domeniul imobiliar, unde a ridicat Hotel Grand, Hotel Phoenix și un centru modern de tratament. De altfel, și această afacere a fost la rândul ei extinsă prin construirea de case și achiziționarea de terenuri agricole și vițe de vie. În completarea portofoliului său de afaceri, amintim faptul că Muschong a cumpărat și deținut întinse proprietăți și în Petroșani, ceea ce i-a adus un profit considerabil și în domeniul forestier. Terenuri cu păduri a deținut și în comuna Nădragului, așezată la poalele vârfului Padeș, din Munții Poiana Ruscă. Lemnul obținut din aceste afaceri l-a folosit inclusiv cu rol de combustibil pentru întreprinderile sale.
Devenind cel mai bogat și cunoscut om de afaceri din Lugoj, Jacob Muschong a atras atenția atât industriașilor vremii, cu care se afla în competiție, cât mai ales autorităților române, care, după Marea Unire de la 1918, au început ample campanii de denigrare în presă împotriva acestuia. Principala acuză imputată era aceea că Muschong se opune dezvoltării capitalului românesc. La aceste șicanări, s-au adăugat nenumărate controale ale autorităților financiare și anchetarea marelui industriaș.
Ideea acreditată de autorități era că sumele investite de Muschong reprezentau un profit de pe urma căruia nu a plătit impozit la stat, și de aici ar deriva unele nereguli contabile și cifre de afaceri obținute nu tocmai legal. Deși Muschong nu s-a lăsat intimidat și a continuat să prospere, în toamna anului 1923, campania de denigrare în presă a continuat cu un nou atac.
„Fabrica de Țiglărie Muschong din localitate a arătat comisiunei trimise pentru evaluarea dării un venit brut din afaceri întreprinderii în suma de 6 975 312,82 lei, iar ca profit net trecut în bilanț, suma de 334 095,27 lei” – titra publicația locală „Răsunetul” la 9 septembrie 1923. De vreme ce venitul net reieșea că este mai mic decât afacerile pe care le obținea această întreprindere, autoritățile au trimis un grup de experți pentru a face anchetă. În urma evaluărilor, autoritățile au stabilit că venitul nu era cel menționat în declarațiile de avere. Mai mult, Finanțele Publice nu erau de acord cu investițiile făcute de Muschong și l-au obligat pe marele industriaș să plătească impozit pentru ele.
Ultimii ani de viață au fost umbriți de aceste campanii mediatice și presiuni economice, care i-au grăbit sfârșitul. Același cotidian „Răsunetul” consemna în decembrie 1923 „Caz de moarte. Miercuri, în 12 l.c., a încetat din viață subit Jacob Muschong, marele fabricant de țiglărie din Lugoj, în etate de 54 de ani.”
Jacob Muschong a rămas în istorie ca fiind cel mai mare industriaș al Lugojului, construind cel mai mare imperiu din producția de cărămidă în România, dar și din dezvoltarea unor afaceri de succes în turismul balnear, construirea de fabrici de ape minerale, căi ferate, investiții în domeniul forestier și imobiliar.
