vineri, aprilie 19, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaEXPOAGROUTIL 2022, Constanţa 12 – 15 mai 2022

EXPOAGROUTIL 2022, Constanţa 12 – 15 mai 2022

Joi 12 mai 2022 a avut loc, sub Conducerea Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie si Agricultura Constanta, reprezentată de doamna Director general Ruxandra Serescu, deschiderea celei de a 29-a ediţii a târgului EXPOAGROUTIL 2022 Constanţa. Cel mai mare și important eveniment agricol din sud-estul țării, târgul naţional, cu participare internaţională, ȋn domeniul agriculturii şi industriei alimentare va putea fi vizitat până ȋn data de 15 mai 2022, ora 19:00 ȋn parcarea centrului comercial VIVO!

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Agenția Producătorilor Agricoli din Dobrogea şi este unul de referință pentru agricultură fiind specializat în prezentarea de utilaje pentru agricultură și industrie alimentară, echipamente și materii prime, finanțare și asigurări (în special din domeniul agricol), flori și plante de apartament, pentru grădini, parcuri, sere și altele.

În acest an printre cei prezenți la manifestare, ca expozanti, se numără:

  • singura fabrică de îngrășăminte din Dobrogea: TopSem Cris
  • singurul producător de tractoare românești IRUM (Reghin)
  • pentru prima dată prezenți la ExpoAgroUtil: OTTO Trailer, cei care au adus în România firma LAUMETIS din Lituania (remorci)
  • un participant fidel al manifestării noastre: EVAK,din Grecia, producător de utilaje agricole
  • Ucraina participă prin ETUFARM Brăila cu o gamă largă de utilaje agricole
  • o altă primă participare la ExpoAgroUtil este cea a Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu Sisești”, prin stațiunile de cercetare și dezvoltare din Dobrogea
  • pentru promovarea comunei, participă și Primăria Cumpăna
  • una dintre cele mai mari sere din România cu plante autohtone și exotice
  • firme de asigurări, finanțări
  • furnizori de sisteme de irigații
  • furnizori de îngrășăminte, pesticide inclusiv organice
  • furnizori de drone agricole
  • producători de vinuri dobrogene

Program de vizitare:

12 – 15 mai 2022, ȋntre orele 10:00 – 19:00

Mulțumim VIVO Constanța pentru colaborare şi pentru gazduirea consecutivă, timp de 4 ani, a evenimentului, precum şi Direcției pentru Agricultură Județeană Constanța, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Financiare pentru colaborare şi implicare.

Politica RGDP a C.C.I.N.A. Constanta poate fi consultata pe site-ul www.ccina.ro. Acest mesaj conţine datele de identificare ale Expeditorului, precum şi instrucţiuni de dezabonare. V-a fost oferit din urmatoarele motive: aţi solicitat primirea ofertei noastre, fie sunteţi membru al C.C.I.N.A. Constanta, fie un client al institutiei noastre, sunteţi în baza noastră de date ca urmare a unor corespondenţe anterioare, adresa Dv. a fost selectată dintr-o bază de date la care aţi subscris, adresa dv. a fost facută publică prin afişări cu caracter publicitar, in mediu online. Ne cerem scuze dacă mesajul ajunge la Dv. dintr-o eroare sau dacă acest e-mail nu va aduce informaţii utile. Dacă nu mai doriţi să primiţi mesaje din partea noastră, va rugam sa trimiteţi un e-mail cu textul “DEZABONARE” sau dati reply la mesaj, cu acelasi text. Daca doriti sa primiti corespondenta personalizata, in functie de domeniile Dv. de preferinta, va rugam sa ne solicitati transmiterea unui Acord-consimtamant, prin care va puteti exprima optiunile.

Consiliul Patronatelor ESG din România și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin...

Consiliul Patronatelor ESG din România – CPESGR* reunește cele mai importante voci pe tematica ESG, din cadrul mișcării patronale din România, de alătură...

Stop suprataxarea contractelor de muncă cu timp parțial

Vocea antreprenorilor contează! Sunt afaceri pentru a căror funcționare și dezvoltare contează să poată angaja un om de marketing, un contabil sau un administrativ cu...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,827FaniÎmi place
290AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro