sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleDe Ziua Internațională a Automobilului...

De Ziua Internațională a Automobilului…

De Ziua Internațională a Automobilului…

 Mă uit la calendar ca în fiecare dimineață și aflu că suntem în 29 ianuarie, Ziua Internațională a Automobilului. Pentru cititorii constanți ori întâmplători ai unei publicații precum Revista Patronatului Român, este semnificativ de arătat că profitul de pe piața automobilelor este determinat de aplicarea unui principiu: Strategia agresivă de vânzări.

Clasamentul marilor producători auto globali a fost publicat joi, în ajunul Zilei Automobilului de mai toate agențiile de presă din lume. Aflăm astfel că Toyota a (re)devenit cel mai mare constructor auto mondial, graţie unor vânzări robuste în China şi SUA ca urmare a aplicării unei strategii agresive de vânzări. Teoria spune că strategie agresivă de vânzări este o  atitudine ofensivă în confruntarea cu ceilalți competitori prin care se promovează permanent creșterea cotei de piață a companiei. Și așa s-a și întâmplat în speța analizată azi.

În 2020, Toyota a vândut 9,53 milioane de vehicule, în scădere cu 11,3% comparativ cu 2019. Chiar şi aşa este pentru prima dată după 2015 când Toyota revine în fruntea clasamentului mondial, în condiţiile în care rivalul german Volkswagen a vândut 9,3 milioane de vehicule, în scădere cu 15,2%. Constructorul auto japonez, care pe lângă vehiculele marca Toyota produce şi sedanul Camry, automobilele hybrid Prius şi modelele de lux Lexus, a precizat că în 2020 a vândut 2,16 milioane de vehicule în Japonia şi 7,37 milioane de unităţi în restul lumii.


 Asta e situația la zi. Dacă ne întoarcem în timp aflăm că în anul 1886, ianuarie 29, Karl Friederich Benz (18441929) brevetează primul automobil alimentat cu benzină. A fost construit chiar de Benz, s-a numit Motorwagen şi era vehicul propulsat de un motor cu explozie în patru timpi, alimentat cu benzină. Dar… automobilul demara greu, scotea un zgomot infernal şi un nor de fum gros şi urât mirositor. Pentru a porni, motorul trebuia încălzit mai întâi cu apă fierbinte, iar apoi, în timp ce şoferul manevra pornirea, vehiculul trebuia împins până când pistoanele ajungeau să funcţioneze singure. Marea performanţă a automobilului era viteza: pe drum drept, atingea 16 km pe oră! În 2017, cel mai rapid automobil era Koenigsegg One:1, în valoare de 1.1 milioane de lire, cu o viteză maximă de… 450 km/h.

Lumea progresează rapid și în acest domeniu. Istoria automobilului merge în mare viteză și, după mașina electrică, automobilul autonom a devenit o realitate pe șoșele reale, nu numai pe pistele de încercare. Adică o mașină fără șofer, mașină robo sau mașină robotizată, capabilă să simtă mediul și să se deplaseze în siguranță. Într-o siguranță mai mare decât cea pe care o poate asigura un șofer în carne și oase!

De aici calea e deschisă tuturor posibilităților. Visez deja la mașinile plutitoare care au posibilitatea de a rula pe stradă ori prin aer la diferite înălțimi față de sol, așa cum am văzut noi de mult în filmele SF. Mai avem un singur pas și vom intra în autoturismele care te teleportează. Și apoi încă unul care pentru a intra în automobilul ce ne oferă  capacitatea de ubicuitate. Ce vă mai dorește inima apoi?

Aristotel Bunescu – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România


Articolul precedent
Articolul următor
Aristotel Bunescu
a condus, în calitate de redactor șef, ziarul național Tineretul Liber; a lucrat peste 30 de ani la AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES, la departamentele politic, cultură, sport; este realizator de emisiuni de radio și televiziune, a scris la agențiile naționale de presă AM PRESS, AMOS NEWS, MAGNA NEWS, etc A avut rubrică de artă și cultură în revistele NAȚIUNEA, TOP BUSINESS și OPINIA NAȚIONALĂ. Deține mai multe premii de presă, vorbește la vernisaje de artă plastică și la alte evenimente culturale, sportive, sociale. Pentru asta are colecție de … papioane. Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști Editor la Agenția de presă culturală și sportiva

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,882FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro