marți, aprilie 23, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleDe ce nu ne place schimbarea?

De ce nu ne place schimbarea?

Ghandi spunea:„Pentru ca lucrurile să se schimbe, mai întâi trebuie să mă schimb eu.”

Asta vine cu o schimbare a gândurilor, a mentalității, a renunțării la obiceiuri, la siguranță.
Oamenii se pot schimba. Eu m-am schimbat de multe ori, tu te-ai schimbat de multe ori.
Uneori ai ales schimbarea, alteori te-a ales ea pe tine.
Ideea e că ne dorim schimbarea în subconștientul nostru, dar sperăm că altcineva să facă ceva în acest sens.

  • Așteptăm ca guvernul să facă ceva
  • Ne dorim ca sistemul de sănătate să facă ceva
  • Vrem ca ministerul învățământului să facă ceva
  • Ne imaginăm că mass- media va face ceva
  • Vrem ca angajatorii să facă ceva
  • Credem că e rândul partenerului de viață să se schimbe
  • Sperăm ca prietenii să se schimbe cumva
  • Așteptăm să mai treacă timp ca să facem ceva

Realitatea e că nu putem aștepta schimbarea de la altcineva. Da, cei de mai sus au rolul lor în schimbare și noi avem astfel un rol pasiv.
Dacă vrei ca lumea din jurul tău să fie un loc mai bun și speri să ai o viață mai bună, atunci tu, personal, trebuie să te schimbi. Prin urmare, să acționezi. Să ai un rol activ.

Chiar acum, poate, îți trec prin cap unele din aceste gânduri.

Nu vreau să mă schimb.
De ce să mă schimb?
De ce nu se schimbă toți ceilalți pentru a-mi face mie pe plac?
Dacă mă schimb, atunci voi fi în afara zonei mele de confort.
De ce să schimbi ceva care nu este stricat?

Schimbare. Tu azi nu mai ești cel de ieri. Dar cât de mult te-ai schimbat față de acum 10 ani, sau poate 25 de ani? Schimbarea vine din interior. Schimbarea este ceva ce facem cu noi înșine. Numai noi ne putem controla, nimeni altcineva. Deci, de ce să întrebi, să aștepți, să anticipezi ceva de la altcineva? Ai tot ce trebuie să faci față unei schimbări.

Să ne concentrăm asupra modului în care ne schimbăm. În primul rând de ce ar vrea cineva să se schimbe? Este pentru că nu îi place rezultatul?

Ai avut vreodată o conversație cu cineva și chiar ți-ai dorit să își schimbe părerea despre ceva? Încerci atât de mult să-l convingi că punctul tău de vedere este corect și al lui este greșit! De ce nu poate să vadă asta? Adică își dă oare seama cât de prostească e ideea lui? Ha!Ha!

Cauză și efect. Fapte și teorie.
„Dacă faptele nu se potrivesc cu teoria, schimbă faptele.” – Albert Einstein. Ador acest citat!

Dacă nu îți place rezultatul final, atunci trebuie să schimbi acțiunile. Acțiunile tale (cauza) creează un rezultat final (efect). Dacă nu îți place efectul, schimbă cauza. Dacă dorești un anumit efect, dar nu îl obții, atunci schimbă cauza.

Este foarte simplu, dar ne complicăm, pentru că noi credem că toți ceilalți trebuie să se schimbe și nu noi. Stop. Ia o pauză. Citește din nou asta….. ne complicăm, pentru că noi credem că toți ceilalți trebuie să se schimbe și nu noi.

Este foarte simplu. Vrem un rezultat final diferit. Trebuie să facem o schimbare.

Dacă vrei să convingi pe cineva că ai dreptate și se uită la tine de parcă ai avea trei ochi … oprește-te. Uită-te înăuntru. De ce vrei să convingi pe cineva de ceva? Dacă cineva nu îți poate vedea punctul de vedere din orice motiv, dacă cineva face ceva care nu îți place, dacă cineva sau ceva nu este ceea ce te aștepți … atunci privește înăuntru. Uită-te la ceea ce faci, gândești, spui, … ia vina de la ceilalți și uită-te la acțiunile tale și fă modificările și ajustările necesare pentru a obține rezultatul final pe care îl dorești.

Schimbările pe care le faci în interiorul tău îți vor da încrederea și speranța de care ai nevoie pentru a fi un factor al schimbării. Lumea nu stă pe loc dacă tu nu te schimbi.

Succesul este la îndemână!!!


Vali Ciocioi
Coach, Trainer, Speaker

ToolGroup 26 Martie aduce împreună antreprenori și tineri, pentru a genera...

Se numește: Comerț online. De la start la destinație. Întâlnirea este oranizată în cadrul proiectului 500 Antreprenori, inițiat de interactiune.ro, în spațiile de co-working Spaces,...

Antreprenori de succes la 25 de ani: Carmen și Alexandru Boangher,...

S-au cunoscut în urmă cu patru ani și între timp au devenit și parteneri de viață, dar și fondatorii unei afaceri performante în...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,827FaniÎmi place
290AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro