joi, noiembrie 21, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaCseke Attila: s-au accesat fonduri de 2,42 miliarde de euro pe Valul...

Cseke Attila: s-au accesat fonduri de 2,42 miliarde de euro pe Valul Renovării, gestionat de către Ministerul Dezvoltării

”Bugetul alocat inițial Componentei 5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență a fost integral accesat”, a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. Astfel, pe 30 mai, când s-a încheiat primul apel de proiecte pentru această componentă, fondul de 2,17 miliarde de euro a fost depășit, iar ministerul a primit 1.437 de cereri de finanțare, în valoare de 2,42 de miliarde de euro.

În data de 1 aprilie, Ministerul Dezvoltării a lansat cel mai mare apel de proiecte, cu cea mai mare finanțare de până acum, pentru tranziția către un fond construit verde și rezilient, prin eficientizarea energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, finanțate prin PNRR și gestionate de Ministerul Dezvoltării.

Valul Renovării a avut un buget de 2,17 miliarde de euro, iar, prin supracontractarea de 30%, a ajuns la 2,82 miliarde de euro, ceea ce permite eficientizarea energetică a 1.733 blocuri și 2.600 clădiri publice. Din această sumă, 130 milioane de euro sunt alocate pentru consolidarea seismică a aproximativ 130 de blocuri, iar 230 milioane de euro sunt pentru blocurile din comunitățile expuse riscului de sărăcie și excluziune socială. De asemenea, 152 milioane de euro sunt destinate consolidării seismice a 325 de clădiri publice.

Investițiile sunt importante atât din perspectiva scumpirilor de pe piața energetică, dar și pentru mediul înconjurător. Prin lucrările de reabilitare, se vor diminua necesarul aportului energetic și emisiile de carbon. ”Vom putea economisi energie electrică egală cu producția anuală a Hidrocentralei Vidraru și vom diminua emisiile de carbon cu o cantitate egală care poate fi neutralizată de aproximativ 755.000 hectare de pădure”, a spus Cseke Attila.

Ministerul Dezvoltării finanțează integral lucrările, iar locatarii și administrațiile publice locale nu sunt nevoite să asigure cofinanțare. Fiecare județ a avut o sumă prealocată, ministerul asigurându-se, astfel, că fiecare comunitate locală are șansa de a se dezvolta.

În următoarea perioadă, cererile vor intra într-un sistem non-competitiv de verificare și contractare, iar, în cazul în care există necorelări în cadrul cererii de finanțare și/sau între cererea de finanțare și documentele suport, ministerul va solicita clarificări pentru ca documentațiile de contractare să fie corecte și corelate, astfel încât pe 31 iulie să poată fi finalizată etapa de verificare, a precizat ministrul Cseke Attila.

Acesta a adăugat: ”În curând, se vor putea semna primele contracte de finanțare din România prin Valul Renovării din PNRR.”

Ministrul a amintit și că, pe 16 mai, au fost lansate apelurile de proiecte pentru Componenta 10 – Fondul Local din PNRR, cu un buget total de 2,73 miliarde de euro, prin care se vor construi 5.522 de locuințe pentru tineri și specialiști din sănătate și învățământ, eficiente din punct de vedere energetic, se vor achiziționa 1.135 de vehicule nepoluante și 13.200 de puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice și se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare la nivel local/metropolitan. Apelurile de proiecte pentru Fondul Local se vor închide pe 30 iunie, a mai spus ministrul.

Suprafața împădurită a județului Dolj va crește cu 12% până în...

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat marți, 28 noiembrie 2023, la plantarea primei păduri din nisipurile Olteniei, realizată prin fonduri PNRR....

„Finanțarea Societăților Comerciale” – business breakfast event

Revista Patronatului Român  împreună cu Aura Icodin, fondator A_BEST, organizează o serie de evenimente dedicate dezvoltării afacerilor românești, în seria „The Right Business Choice”,...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,885FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro