sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaCriza transportului aerian internațional

Criza transportului aerian internațional

Ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a participat marți, 19 iulie a.c, alături de conducerea Ministerului Transportului și Infrastructurii (MTI) și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), la o întâlnire cu reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și ai unor companii aeriene care operează în România, pe tema crizei transportului aerian internațional.

„Păstrarea unei comunicări deschise, a tuturor problemelor, între partenerii din turism și autoritățile publice, reprezintă singura șansă ca acestă criză a zborurilor internaționale să fie ameliorată! Subliniez, doar printr-un dialog onest putem înțelege cu adevărat dificultățile pe care le întâmpină toți factorii implicați, respectiv agențiile de turism, tour-operatorii și companiile aeriene, și cel mai important, în acest fel putem defini soluții eficiente, care să ne permită protejarea turiștilor”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

La masa discuțiilor au fost analizate situații punctuale de întârziere, reprogramare sau anulare a unor zboruri internaționale, care au afectat buna desfășurare a pachetelor de servicii turistice, organizate pentru acest sezon de către agențiile de turism autohtone. Principalul motiv care a determinat contextul de criză, la nivel modial, este lipsa resursei umane din cadrul companiilor aeriene.

Printre soluțiile discutate pe durata ședinței se remarcă revizuirea programelor de zbor și transmiterea acestora către tour-operatori, precum și asigurarea unei mai bune comunicări cu turiștii din partea companiilor aeriene. Totodată, a fost evidențiată importanța respectării prevederilor europene în vigoare pentru compensarea călătorilor păgubiți de întârzierea zborurilor sau anularea acestora, precum acordarea, în aceste cazuri, a unor condiții de natură materială.

Invitații prezenți la întâlnire au apreciat inițiativa Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, precum și dialogul deschis. Din partea ANPC au fost prezenți Horia Constantinescu, președinte, și Paul Anghel, director general. MTI a fost reprezentat de Mihai Ionescu, director. Din partea companiilor aeriene, au participat reprezentanți ai TAROM, Blue Air și Wizz Air.


Târgul de Turism al României ROMEXPO, punct cheie al dezvoltării turistice

Astăzi, în data de 23 februarie 2023, începând cu ora 11:00, s-a susținut prima zi a Târgului de Turism al României în incinta Pavilionului...

PRIMUL OMD DEZVOLTAT LA NIVEL JUDEȚEAN A PRIMIT AVIZUL DIN PARTEA...

PRIMUL OMD DEZVOLTAT LA NIVEL JUDEȚEAN A PRIMIT AVIZUL DIN PARTEA #MAT! Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a emis joi, 16 februarie a.c., avizul pentru...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,884FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro