Una dintre cele mai incomode poziții în care s-a putut afla cineva de la debutul pandemiei a fost cea de antreprenor. De altfel această categorie a fost și cea care a dus greul acestei perioade, în măsura în care ajutoarele primite au fost mici spre foarte mici. Mulți dintre antreprenori își vor aduce aminte cu neplăcere, de altfel, mult timp de acum înainte, de perioada în care erau nevoiți să pună în practică primele măsuri privind telemunca. Iată însă că, acum, din păcate, această perioadă se întoarce, în contextul situației epidemiologice dramatice pe care o traversează România.
Astfel, începând de luni, 25 octombrie, urmare a noilor restricții anunțate de autorități, angajatorii vor trebui să dispună organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite. În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, însă, și în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariați, au obligația organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară.
Nu în ultimul rând, accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Există însă și o categorie profesională exceptată de la aceste prevederi, mai precis cea a avocaților, care își vor putea desfășura activitățile ca și până acum.