joi, noiembrie 21, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleCe este un antreprenor social?

Ce este un antreprenor social?

Conform dex
Antreprenor – Persoană care execută anumite lucrări sau servicii (publice ori particulare)
Social – Creat de societate, propriu societătii; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau fată de societate; care privește societatea omenească; care este produsul unei activităti desfăsurate în comun; care este propriu unui grup de oameni.

Când vorbești despre antreprenor / antreprenoriat te gândești la o persoană care are o inițiativă de a întreprinde ceva și care o pune în practică.
Cel mai adesea ne gândim la o inițiativă economică.

Dincolo de percepția comună, este de observat definiția de dicționar care definește antreprenorul ca fiind persoană care conduce lucrări sau servicii, inclusiv în domeniul public.

Un antreprenor social poate fi definit ca acea persoană care are o inițiativă socială, care dezvoltă și conduce o activitate, o întreprindere în domeniul social, în interesul comunității sau în interes public.

Când ne gândim la “domeniul social”, la interesul comunității, putem avea în vedere cauzele sociale – înțelese ca forme de ajutor pentru persoanele aflate în nevoie, dar și domenii cum ar fi: educația, cultura, arta, protecția mediului, sănătatea și siguranță populației, grupurile defavorizate.

Un antreprenor social identifică o “problema” a comunității, a societății, o nevoie comună unui grup de oameni care nu este încă satisfăcută ori este satisfăcută parțial, într-un mod nesatisfăcător, și organizează o activitate pentru soluționarea problemei.

Observăm că și antreprenorul “clasic” procedează în același fel.

Diferența dintre antreprenoriatul social și un business este dată de scop: în primul caz, mobilul, misiunea este legată de rezolvarea unei probleme a comunității, în cel de al doilera caz mobilul este dat de generarea de profit în beneficiul antreprenorului, în beneficiul partenerilor care inițiază și pun la un loc resursele pentru organizarea unei afaceri.

Ce este comun și definitoriu pentru ambele categorii de antreprenoriat este caracterul inovativ.

Nu este relevant dacă serviciile realizate sunt plătite de beneficiari ori sunt oferite cu titlul gratuit. Nici dacă activitatea generează profit, plusvaloare. Aș spune că generarea unui profit / excedent este chiar o condiție a sustenabilității unei întreprinderi.
Diferența este data de scop.

O definiție prezentată în progamele Uniunii Europene arată că:
“O întreprindere socială combină activitatea antreprenorială cu un scop social. Scopul său principal este de a avea un impact social, mai degrabă decât de a maximiza profitul pentru proprietari sau acționari. Întreprinderile care furnizează servicii sociale și / sau bunuri și servicii persoanelor vulnerabile sunt un exemplu tipic de întreprindere socială.”

vezi articolul si evenimentul: BURSA ANTREPRENORILOR SOCIALI

Conceptul de antreprenor social / antreprenoriat social / întreprindere socială este din ce în ce mai prezent și pare că va avea o evoluție ascendentă.

Dincolo de faptul că este un concept chic, la modă, este în atenția Uniunii Europene și a altor instituții internaționale.

Un exemplu:
Conform https://ec.europa.eu/: axa Microfinanțare și antreprenoriat social: facilitarea accesului la microfinanțare și încurajarea antreprenoriatului social, care face parte din Programul european pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI).

Bugetul total pentru perioada 2014-2020 este de 919 469 000 EUR, la prețurile din 2013.

EaSI este un instrument de finanțare la nivelul UE menit să promoveze crearea unui număr cât mai mare de locuri de muncă de calitate și durabile, să garanteze o protecție socială adecvată și decentă, să lupte împotriva excluziunii sociale și sărăciei și să îmbunătățească condițiile de muncă.

Pentru perioada 2021-2027, programul EaSI va deveni o componentă a Fondului social european plus (FSE+).


Obiectivele programului:
– să consolideze asimilarea obiectivelor UE și coordonarea acțiunilor la nivel european și național în domneiul ocupării forței de muncă, al afacerilor sociale și al incluziunii
– să sprijine dezvoltarea unor sisteme adecvate, accesibile și eficiente de protecție socială și a piețelor muncii
– să modernizeze legislația UE și să garanteze aplicarea sa efectivă
– să promoveze mobilitatea geografică și să stimuleze oportunitățile de ocupare a forței de muncă
– să crească disponibilitatea și accesibilitatea microfinanțărilor pentru persoanele vulnerabile care doresc să creeze o microîntreprindere, precum și pentru microîntreprinderile existente, și să faciliteze accesul la finanțare pentru întreprinderile sociale.

Provocări și răspunsuri politice

Acces la finanțare
Accesul la finanțare este unul dintre principalele obstacole în calea creșterii întreprinderilor sociale, astfel cum a fost identificat în Inițiativa pentru afaceri sociale (SBI) adoptată de Comisie în 2011.

Prin urmare, Comisia:
– ajută întreprinderile sociale să acceseze investiții de până la 500.000 EUR prin intermediul investitorilor publici și privați la nivel național și regional, ca parte a Programului UE pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI).
– sprijină întreprinderile sociale prin investiții pilot de capitaluri proprii în cadrul Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) instrument de capitaluri proprii, și anume prin fonduri legate de incubatoare / acceleratoare și co-investiții cu angajații sociali.
– completează investițiile de capitaluri proprii cu subvenții destinate să acopere o parte din costurile de tranzacție ale intermediarilor. Grantul servește drept stimulent pentru realizarea de investiții sub 500.000 EUR în întreprinderi sociale. O cerere de propuneri a fost lansată în 2017.
– cofinanțează proiecte axate pe stimularea dezvoltării cererii și ofertei pe piețele finanțelor sociale din Europa: 21 de proiecte pilot au fost selectate în cadrul unei cereri de propuneri în 2013 și alte 20 de proiecte au fost selectate în cadrul unei cereri de propuneri în 2016. Proiectele călătoria și experiența au servit ca bază pentru dezvoltarea unui ghid practic privind proiectarea și implementarea inițiativelor de dezvoltare a instrumentelor și piețelor de finanțare socială intitulată O carte de rețete pentru finanțarea socială.


  • Tags / Etichete / rubrici:
  • CSR
Cezar Iulian Armasu
Director Revista Patronatului Roman, Director general C.P.ESG.R.

Proiectul Make a Friend: O poveste despre prietenie, unde copiii tipici...

Asociația The Story of Autism, organizație non-guvernamentală şi independentă, care contribuie la îmbunătățirea calităţii vieții, implicit de a apăra și de a promova drepturile...

Asociatia CREDIDAM – Antreprenoriat cultural

„Antreprenoriat cultural” - sună bine și atrăgător, dar... Orice antreprenor știe că pentru a avea succes, trebuie îndeplinite cel puțin trei condiții. Prima este...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,885FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro