sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleArmașu, bancher, director de editură, ecologist

Armașu, bancher, director de editură, ecologist

Bun găsit, stimați cititori. Pentru început vă propunem o știre de interes.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), şi Octavian Armașu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, au semnat vineri un acord de cooperare între cele două instituţii.

Obiectivul general al noului acord de cooperare îl constituie dezvoltarea și extinderea colaborării în domeniile de interes reciproc, în vederea promovării unei bune funcționări a sistemelor financiar-bancare din România și Republica Moldova.

Noul acord de cooperare BNR – BNM extinde cooperarea în materie de consolidare a capacităților instituționale, în domenii precum supravegherea bancară, gestiunea situațiilor de criză, activitatea prestatorilor de servicii de plată și a emitenților de monedă electronică, infrastructurile pieței financiare, operațiunile cu numerar, prevenirea și combaterea contrafacerii și falsificării de monedă, combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, statistică, precum și supravegherea aplicării sancțiunilor internaționale incidente domeniului financiar-bancar.

Acest nou acord îl înlocuiește pe cel precedent, semnat în data de 27 iulie 2001 care a avut drept scop cooperarea privind schimbul reciproc de informaţii şi desfăşurarea de inspecţii bancare în vederea creşterii eficienţei şi asigurării unei supravegheri bancare pe baze consolidate, în contextul multiplelor transformări în cadrul de reglementare aferent sectorului bancar, atât la nivel național, cât și internațional.

Cu alte cuvinte, ați cunoscut un domn Armașu, bancher.


Cititorii care urmăresc, în mod constant, publicația noastă online, au observat, cu siguranță, mai multe texte de interes semnate tot Armașu. Este vorba despre domnul Cezar Iulian Armașu, directorul Editurii PTAH ce are în portofoliu Revista Patronatului Roman, Revista de cultură, șah și business Pallas Athena, owner cezariulian.ro – blog “Inspirație Pentru Afaceri.”

În altă ordine de idei, Armașu este și ecologist.
Omul de afaceri Valentin Armașu, a fost candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Desigur, mai sunt multe personalități cu acest nume care are mai multe semnificații onorabile precum dregător domnesc, ori înlocuitor de primar.
Dar, ca o comunitate preocupată, în primul rând, de aspectele legate de business și sistemul bancar, vom continua cu primul subiect.

Mesajul principal şi permanent al Băncii Naţionale a României este de parteneriat durabil şi robust cu Banca Naţională a Moldovei, a declarat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la ceremonia de semnarea a noului Acord de Cooperare dintre Banca Naţională a Moldovei şi Banca Naţională a României.
„Extindem cooperarea în materie de consolidare a capacităţilor instituţionale în sfera supravegherii şi a gestiunii situaţiilor de criză, în domeniul activităţii prestatorilor de servicii de plată şi emitenţilor de monedă electronică precum şi a infrastructurii pieţelor financiare, al operaţiunilor cu numerar, al operaţiunilor transfrontaliere sub aspectul prevenirii combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi al datelor şi al informaţiilor în scop statistic”, a precizat Isărescu.

„Apreciem de asemenea contribuţia importantă a investitorilor din România, în special Banca Transilvania şi BCR, care au contribuit nemijlocit la dezvoltarea sectorului bancar al Republicii Moldova şi la promovarea bunei guvernanţe, conform standardelor şi practicilor din Uniunea Europeană. Venirea pe piaţa bancară din Republica Moldova a Băncii Transilvania, una dintre cele mai mari bănci din România, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, a reprezentat un moment important în reformarea sistemului bancar din Republica Moldova. A fost un semnal pozitiv şi pentru alţi investitori, preponderent din Uniunea Europeană, care au decis să investească în cele mai mari bănci din Republica Moldova”, a spus Octavian Armaşu.

Termin aceste rânduri subliniind că în plan simbolic este recomandabil să ai un om apropiat pe nume Armașu. Asta deoarece fiind bancher, nu vei avea emoții cu contul tău bancar ce va fi alimentat constant și abundent. Apoi vei avea posibilitatea să te exprimi în scris în mediul virtual, ceea ce este mare lucru, vă rog să mă credeți. Vei trăi într-un mediu curat controlat de ecologiști. În plus, vei avea o pilă la…primărie. Pe foarte curând!
Aristotel Bunescu – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România


Aristotel Bunescu
a condus, în calitate de redactor șef, ziarul național Tineretul Liber; a lucrat peste 30 de ani la AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES, la departamentele politic, cultură, sport; este realizator de emisiuni de radio și televiziune, a scris la agențiile naționale de presă AM PRESS, AMOS NEWS, MAGNA NEWS, etc A avut rubrică de artă și cultură în revistele NAȚIUNEA, TOP BUSINESS și OPINIA NAȚIONALĂ. Deține mai multe premii de presă, vorbește la vernisaje de artă plastică și la alte evenimente culturale, sportive, sociale. Pentru asta are colecție de … papioane. Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști Editor la Agenția de presă culturală și sportiva

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,884FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro