joi, martie 28, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaAPERO și ANAF lansează campania de informare „ACCEPTĂ PLATA CU CARDUL”

APERO și ANAF lansează campania de informare „ACCEPTĂ PLATA CU CARDUL”

București, 11 aprilie 2023 – Conformitatea cu obligațiile legale privind acceptarea plăților cu cardul și promovarea beneficiilor acestui instrument de plată, atât pentru comercianți, cât și pentru cetățeni, sunt principalele obiective ale campaniei de informare lansate marți de Asociația Plăților Electronice din România (APERO) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), cu sprijinul Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

Conform ultimelor prevederi legale (Legea nr. 370/2022), persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata, precum și cele care desfășoară activități de prestări de servicii, care realizează în cursul unui an încasări în numerar cu o valoare mai mare de 50.000 lei, au obligația să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, amenzile pentru neconformare fiind între 20.000 și 50.000 lei.

„Acceptarea plății cu cardul face parte din procesul de modernizare și digitalizare a economiei românești și credem că este nevoie de un efort susținut al autorităților, împreună cu asociațiile de profil și organizațiile patronale, de a comunica beneficiile acestui tip de plată înainte de a verifica nivelul de conformare. De informarea corectă a contribuabilului depinde succesul implementării prevederilor legale”, a declarat Lucian Ovidiu Heiuș, Președintele ANAF.

Campania de informare, promovată sub sloganul „ACCEPTĂ PLATA CU CARDUL”, se va desfășura pe o perioadă de câteva luni și va consta în distribuirea de afișe și flyere de informare în structurile subordonate ANAF din toată țara, materiale de informare disponibile pe paginile web și postări pe rețelele sociale ale ANAF, APERO și CNIPMMR, precum și mesaje trimise sutelor de mii de IMM-uri care fac parte din patronatele membre CNIPMMR.

Acceptarea plății cu cardul este o necesitate la ora actuală pentru firmele care vor să se dezvolte și să răspundă cererii în creștere din partea clienților de a plăti prin metode digitale. Reducerea costurilor cu administrarea numerarului, transferul banilor în timp real, plata cu cardul direct pe factura digitală sunt beneficii reale și imediate pentru comercianții și furnizorii de servicii care adoptă mijloace moderne de plată. În plus, costurile acceptării plăților digitale sunt aproape nule, având în vedere apariția tehnologiei care permite transformarea telefoanelor mobile și a tabletelor în terminale de plată,” a declarat Răzvan Faer, președintele APERO.

Conform datelor BNR, numărul de terminale de plată (POS) se situa la peste 332.000 la mijlocul anului trecut, în creștere cu 22% față de perioada similară a anului precedent, iar numărul de carduri în circulație era de 20,2 milioane. România are aproape 18 terminale la mia de locuitori față de media europeană de 36 de terminale, conform datelor BCE, prin urmare are nevoie să dezvolte în continuare infrastructura de plăți electronice.

Conform raportului european privind Indicele economiei și societății digitale (DESI) din 2022, în România, “ponderea IMM-urilor care au cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală (22%) și procentajul întreprinderilor care fac schimb electronic de informații (17%) sunt cele mai scăzute din UE. Nivelul scăzut de digitalizare și progresele relativ lente împiedică economia României să profite pe deplin de oportunitățile oferite de tehnologiile digitale”.

„Plățile digitale oferă oportunități de creștere a veniturilor pentru IMM-uri și mai multe opțiuni pentru clienții lor, în magazine și în mediul online. Datele noastre arată că antreprenorii văd transformarea digitală ca o necesitate și solicită acordarea de deduceri fiscale pentru cheltuielile aferente acesteia sau finanțarea de cursuri de perfecționare în acest domeniu pentru angajați. Prin urmare, prioritatea noastră trebuie să fie reprezentată de educarea mediului de afaceri, a angajaților în general, a spațiului public în domeniul digitalizării”, a declarat Florin Jianu, președinte CNIPMMR.

Despre APERO

Asociația de Plăți Electronice din România (A.P.E.R.O.) este organismul profesional reprezentativ al industriei de plăți electronice din România și principala voce a ecosistemului de plăți. A.P.E.R.O. abordează provocările ecosistemului de plăți aflat într-o continuă evoluție, oferind membrilor săi coordonare și sprijin de specialitate în îndeplinirea obiectivelor de afaceri și în conștientizarea oportunităților născute din implementarea unor sisteme și servicii de plată inteligente, inovatoare, sigure și personalizate, atât în prezent, cât și pentru viitor. Info: www.apero.ro

Despre CNIPMMR

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a fost înființat în anul 1992 și este o confederație patronală reprezentativă la nivel național ce reprezintă interesele IMM-urilor și a mișcării patronale la nivel național și internațional. Cu peste 60.000 de membri și 100 de structuri prezente în toată țara, CNIPMMR promovează și susține dezvoltarea și creșterea competitivității și performanței mediului de afaceri din România. Info: www.cnipmmr.ro .


CLARIFICAREA CONDIȚIILOR ÎN CARE O MICROÎNTREPRINDERE SE ÎNCADREAZĂ LA PLATA...

CLARIFICAREA CONDIȚIILOR ÎN CARE O MICROÎNTREPRINDERE SE ÎNCADREAZĂ LA PLATA IMPOZITULUI PE VENIT Ministerul Finanțelor a publicat în transparență decizională proiectul OUG privind reglementarea unor...

O nouă comunitate de business a început să se dezvolte în...

Joi 14 martie, la Camera de Comerț și Industrie Brașov, a avut loc prima întălnire a antreprenorilor și oamenilor de afaceri invitați de Consiliul...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,827FaniÎmi place
290AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro