Camera de Comerț și Industrie Brașov a găzduit, în data de 4 noiembrie 2025, Forumul de Afaceri România–India, un eveniment de referință dedicat consolidării relațiilor economice bilaterale și stimulării parteneriatelor durabile dintre cele două țări.
Evenimentul s-a desfășurat sub coordonarea domnului Silviu Costea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, care a evidențiat în mesajul său de deschidere, importanța dialogului economic bilateral și angajamentul Camerei de Comerț și Industrie Brașov de a sprijini dezvoltarea relațiilor comerciale dintre cele două state.
Desfășurat la sediul CCIBv, forumul a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri brașovean și o delegație oficială din India, condusă de dl. Vijay Mehta, membru senior al Comitetului pentru Piețe de Capital din cadrul FICCI, Președinte & CEO al Mefcom Capital Markets Ltd. și Consul Onorific al României în India.
La eveniment a participat, în calitate de invitat de onoare, Shri Jitin Prasada, Ministrul de Stat pentru Comerț și Industrie al Indiei, însoțit de E.S. dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Indiei în România. Vizita a marcat prima deplasare oficială a ministrului în România, iar alegerea Brașovului drept primă oprire diplomatică a confirmat statutul orașului ca pol strategic pentru cooperare internațională, inovare și dezvoltare economică.
Întâlnirea a constituit un cadru de dialog deschis între antreprenorii români și indieni, oferind participanților posibilitatea de a identifica direcții concrete de cooperare în domenii precum investiții și finanțe, aviație, inginerie, apărare și producția de drone, dar și în sectoare precum agricultură, logistică și industrie electronică.
În cadrul agendei forumului, domnul Attila Szekely, Director General Adjunct al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, a susținut o prezentare intitulată „Oportunități de afaceri în Brașov”, evidențiind avantajele competitive ale regiunii, potențialul investițional și ecosistemul industrial dinamic care fac din Brașov una dintre cele mai atractive destinații pentru investitorii internaționali.
Consolidarea cooperării bilaterale: Semnarea Memorandumului CCIBV – FICCI
În cadrul evenimentului, Camera de Comerț și Industrie Brașov (CCIBV) și Federația Camerelor de Comerț și Industrie din India (FICCI) au semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU), având ca scop consolidarea cooperării în domeniul comerțului și al investițiilor.
Acordul stabilește cadrul pentru inițiative comune precum misiuni economice, forumuri de afaceri, schimb de informații și promovarea reciprocă a oportunităților de business în ambele țări.
“Forumul de astăzi nu este doar un eveniment ceremonial, ci un catalizator al cooperării,
deoarece fiecare discuție are capacitatea de a se concretiza într-un parteneriat reciproc
avantajos.” — Shri Jitin Prasada, Ministrul de Stat pentru Comerț și Industrie al Indiei.
Oficialul indian a subliniat de asemenea că respectul reciproc, încredere și angajamentul comun pentru progres, constituie fundamentele care apropie și consolidează relațiile dintre comunitățile de afaceri din India și România.
La rândul său, domnul Silviu Costea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, a remarcat rezultatele concrete ale întâlnirii și potențialul acesteia de a genera noi proiecte:
“Suntem încrezători că schimburile de idei și întâlnirile din cadrul acestei vizite vor contribui
la identificarea de noi oportunități de colaborare și la aprofundarea parteneriatului economic – în special în sectoare cu potențial ridicat precum tehnologia informației și comunicațiilor (ICT), inteligența artificială, industria aerospațială și producția de drone”
— Silviu Costea, Președinte, Camera de Comerț și Industrie Brașov.
Forumul România–India s-a încheiat cu un angajament comun de a transforma conversațiile purtate în proiecte reale și parteneriate sustenabile.
Evenimentul a reafirmat rolul Camerei de Comerț și Industrie Brașov ca punte strategică între mediul de afaceri local și cel internațional, consolidând poziția Brașovului ca destinație atractivă pentru investiții și inovație.














