sâmbătă, octombrie 12, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleturbulențele de pe piețe nu i-au speriat pe investitorii individuali români

turbulențele de pe piețe nu i-au speriat pe investitorii individuali români

Piețele turbulente determină diversificarea în active rezistente la recesiune în rândul investitorilor individuali români

  • Investitorii români de retail își diversifică portofoliile în mărfuri fungibile și obligațiuni străine pentru a se proteja de recesiune
  • Aceștia își arată încrederea în companiile locale prin creșterea investițiilor în acțiuni listate la nivel local, spre deosebire de omologii lor de la nivel mondial
  • Pe măsură ce încrederea revine la nivelurile din al doilea trimestru al anului 2021, 64% dintre investitorii individuali români și-au majorat investițiile în ultimul trimestru

Turbulențele de pe piețe nu i-au speriat pe investitorii individuali români, aproape 9 din 10 (87%) declarându-se încrezători în ceea ce privește investițiile lor și continuă să își diversifice portofoliile. În ultimele trei luni, 64% dintre aceștia și-au majorat investițiile în diverse clase de active, mărfurile fungibile (commodities) și obligațiunile străine fiind cele mai populare.

Potrivit eToro Retail Investor Beat, un sondaj realizat în rândul a 10.000 de investitori din 13 țări, dintre care 500 în România, după 15 luni de instabilitate pe piețe, la nivel global investitorii individuali își diversifică din ce în ce mai mult portofoliile investind în diferite clase de active; procentul celor care dețin mărfuri a sărit de la 16% la 27%, al celor cu obligațiuni străine a crescut de la 12% la 17%, numărul celor cu investiții alternative (inclusiv imobiliarele) a crescut de la 21% la 23%, iar al celor cu expunere la valute a crescut de la 9% la 19%, în timp ce numărul celor care investesc în criptoactive a rămas constant la 29%.

Atenția investitorilor români s-a mutat de la acțiuni la mărfuri, înregistrându-se o creștere de 11 puncte procentuale a numărului de investitori care au acest activ în portofolii (de la 16% în urmă cu un an la 27%). Obligațiunile străine au fost pe locul al doilea în topul preferințelor, în creștere cu 7 puncte procentuale, urmate de investițiile alternative (creștere de 4 puncte procentuale). În mod particular, tot mai mulți români au investit în instrumente alternative, cum ar fi proprietățile imobiliare, numărul acestora ajungând la 29%. Aceasta este o categorie în care românii sunt mai mai predispuși să investească, comparativ cu media europeană și mondială de 23%.

Comentând datele sondajului, Bogdan Maioreanu, analistul de piață eToro pentru România, a declarat: „Observăm că investitorii profită din ce în ce mai mult de diversificarea și de oportunitățile de investiții din restul lumii, pe măsură ce instrumentele devin mai accesibile, cu mai multe ETF-uri și tranzacții fără comisioane, de exemplu. Volatilitatea pieței din ultimul an pare să fi fost catalizatorul care i-a determinat pe investitorii români să se intereseze de unele active care nu erau preferate înainte, cum ar fi obligațiunile străine și mărfurile fungibile (commodities). De asemenea, numărul investitorilor români care dețin lichidități a crescut cu 13%, ceea ce arată că aceștia așteaptă prețuri mai bune sau condiții de piață mai bune pentru a-și mări portofoliile, la fel ca și omologii lor la nivel global.”

Românii preferă acțiunile listate la nivel local, contrar tendinței globale

În timp ce românii și-au majorat expunerea la acțiuni locale cu 3% în ultimul an, la nivel global procentul investitorilor individuali cu expunere la acțiuni locale a scăzut de la 51% în T1 2022 la 45% în T1 2023. Îndepărtarea de piața de capital locală este un fenomen mai răspândit în SUA, unde proporția investitorilor de retail care dețin acțiuni naționale a scăzut de la 60% în T1 2022 la 42% în T1 2023.

Între timp, în Europa, deși există diferențe puternice de la țară la țară, proporția celor care dețin acțiuni listate pe bursele naționale a rămas stabilă la 45%. În Spania se observă o scădere pronunțată a preferinței față de țara de origine, cu 21% mai puțini investitori deținând acțiuni naționale, în timp ce Italia, Polonia și Republica Cehă contrazic această tendință.

În timp ce popularitatea acțiunilor locale a scăzut, proporția investitorilor care dețin acțiuni ale unor companii listate în străinătate a crescut modest, cu 4% față de anul trecut. Creșteri mai pronunțate au fost observate pe piețe precum SUA (creștere de 25%) și Regatul Unit (creștere de 12%), în timp ce în UE s-a înregistrat o creștere de 7%. În România, acest număr a crescut cu doar 1%. 

Tabelul arată modificarea proporției investitorilor individuali care dețin anumite clase de active

  T1 2022 T1 2023
% de investitori care dețin tipul respectiv de acțiuni Global US Romania Europe* Global US Romania Europe*
Acțiuni listate pe bursele naționale 51% 60% 35% 45% 45% 42% 38% 45%
Acțiuni listate în străinătate 28% 16% 31% 30% 29% 20% 32% 32%
Obligatțuni straine 12% 16% 12% 15% 17% 18% 19% 18%
Mărfuri fungibile (Commodities) 16% 17% 16% 17% 27% 30% 27% 27%
Investiții alternative (de ex. imobiliare) 21% 18% 25% 18% 23% 27% 29% 23%

*Procentul mediu calculat pentru cele 10 țări europene în care am efectuat sondajul – cifrele pentru fiecare țară în parte sunt incluse în notele redacției.

„Fie că este vorba de giganții americani din domeniul tehnologiei, de liderii europeni din domeniul luxului sau de economiile asiatice cu creștere rapidă, se pare că investitorii la nivel global se orientează acum spre unele dintre opțiunile de investiții care nu sunt disponibile la nivel local. Este o reamintire a faptului că până și cele mai mari piețe bursiere, cum ar fi Marea Britanie sau Franța, reprezintă doar 3-4% din piețele globale de acțiuni. Există 45 de piețe bursiere majore dezvoltate și emergente, nu una singură”, spune Ben Laidler, Strateg pentru piețe globale la eToro. „Acest ultim sondaj arată o creștere semnificativă a investitorilor care dețin obligațiuni internaționale în portofoliu, comparativ cu anul trecut. Aceasta poate fi o mișcare de diversificare inteligentă, având în vedere că randamentele obligațiunilor sunt acum cele mai ridicate din ultimii zece ani, după ce anul trecut au înregistrat scăderi dramatice ale prețurilor. Investitorii români nu fac excepție, aceștia căutând mai departe oportunități pe diferite piețe și clase de active.”

Încrederea revine la nivelurile din 2021

Cel mai recent studiu Retail Investor Beat al eToro a constatat, de asemenea, că, la nivel global, încrederea investitorilor individuali a revenit la cel mai înalt nivel de la piața bull din 2021, 76% sunt încrezători în portofoliile lor față de 69% în trimestrul anterior. Mai mult de doi din cinci (44%) și-au majorat investițiile în 2023.

Încrederea investitorilor români este de 87%, revenind la cel mai înalt nivel atins anterior în T2 2021, după ce a scăzut la 80% în ultimul trimestru din 2022. Acest lucru se reflectă în comportamentul lor, două treimi (64%) dintre aceștia majorându-și investițiile în ultimele trei luni.

În ceea ce privește riscurile, inflația rămâne cea mai mare amenințare percepută în rândul investitorilor individuali la nivel global, 22% dintre aceștia menționând acest lucru, în timp ce conflictele internaționale (18%) au devenit a doua cea mai mare amenințare percepută. Pentru investitorii români, inflația (24%) este, de asemenea, considerată cel mai mare risc în următoarele trei luni, urmată de conflictul internațional (20%) și de o potențială recesiune globală (17%).

***

Despre acest raport

Q1 2023 Retail Investor Beat s-a bazat pe un sondaj realizat în rândul a 10.000 de investitori individuali din 13 țări și 3 continente. Următoarele țări au avut 1.000 de respondenți: Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Australia, Italia și Spania. Următoarele țări au avut 500 de respondenți: Țările de Jos, Danemarca, Norvegia, Polonia, România și Republica Cehă.

Sondajul a fost realizat în perioada 20 februarie – 9 martie 2023 și a fost efectuat de compania de cercetare Opinium. Investitorii individuali au fost definiți ca fiind persoane care se administrează singure sau care beneficiază de consiliere și care dețin cel puțin un produs de investiții, inclusiv acțiuni, obligațiuni, fonduri, un ISA (cont individual de economii) pentru investiții sau echivalent. Nu a fost necesar ca aceștia să fie utilizatori eToro.

Date complete privind modificarea numărului de investitori individuali care dețin diferite clase de active între T1 2022 și T1 2023 

About eToro
eToro este o platformă de trading și  investiții ce le permite tuturor să își dezvolte cunoștințele și să-și crească veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori de succes . eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care și le doresc, de la acțiuni la mărfuri până la active cripto. Suntem o comunitate globală cu peste 31 milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate copia tranzacțiile celor care au avut cel mai mult succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține sau vinde active, pot să își monitorizeze portofoliul în timp real, și pot tranzacționa oricând doresc

DISCLAIMER

eToro este o platformă de investiții cu mai multe active. Valoarea investițiilor dumneavoastră poate să crească sau să scadă. Capitalul dumneavoastră este în pericol.

Performanțele anterioare nu reprezintă o indicație a rezultatelor viitoare.

eToro este o companie de servicii financiare autorizată și reglementată în Europa de Comisia Valorilor Mobiliare și Bursiere din Cipru, în Marea Britanie de către Autoritatea pentru Conduită Financiară (FCA) și de către Comisia Australiană pentru Valori Mobiliare și Investiții (ASIC) în Australia.

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.


Bursa de Valori București anunță cele 50 de companii semifinaliste ale...

Cele 50 de companii semifinaliste ale programului au fost selectate de membrii Comitetului de Nominalizare BVB Arena. În perioada 8 - 31...

Topul acțiunilor din T2: Investitorii individuali sunt în căutarea marilor câștigători...

Nvidia urcă de pe locul 4 pe locul 2 pe lista celor mai populare acțiuni în rândul utilizatorilor eToro la nivel global În...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,893FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro