- Depunerea celei de‑a doua cereri de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență a fost condiționată de îndeplinirea a 51 de ținte și jaloane aferente primelor două trimestre din 2022, fiind reglementate aspecte cheie precum decarbonarea, interoperabilitatea bazelor de date pentru reducerea birocrației și cloud-ul guvernamental.
- Următoarea cerere de plată va fi înaintată Comisiei Europene în primăvara anului viitor și corespunde celor 55 de ținte și jaloane aferente ultimelor două trimestre din 2022.
- România a primit deja 6,3 miliarde de euro prin PNRR.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis astăzi Comisiei Europene cea de a doua cerere de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 3.227.690.000 Euro, din care 2.147.490.000 Euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil și 1.080.200.000 Euro reprezintă sprijin sub formă de împrumut.
Sfarsitul primului paragraf
În urma scăderii sumei aferente prefinanțării acordate României (13% din valoare totală PNRR), tranșa aferentă cererii de plată numărul 2 are o valoare de 2.808.089.841 euro (1.868.317.381 Euro – sprijin financiar nerambursabil și 939.772.460 Euro – sprijin sub formă de împrumut).
„Ne-am respectat angajamentul asumat de a transmite către Comisie cea de‑a doua cerere de plată din PNRR, împreună cu documentația care atestă îndeplinirea celor 51 de ținte și jaloane aferente primelor două trimestre din acest an. Sunt aspecte foarte importante pe care a trebuit să le reglementăm, printre care decarbonarea, cloud-ul guvernamental sau interoperabilitatea bazelor de date. Este rezultatul unui efort consolidat al tuturor ministerelor implicate și le mulțumesc atât colegilor mei, cât și prim-ministrului pentru munca din aceste luni. Ne vom concentra, în perioada următoare, asupra angajamentelor pe care le avem de îndeplinit pentru a putea depune în calendarul stabilit cea de‑a treia cerere de plată, căreia îi corespund 55 de ținte și jaloane aferente trimestrelor 3 și 4 ale anului 2022. Știm cu toții că România are unul dintre cele mai complexe planuri de redresare și reziliență, în comparație cu documentele similare ale altor state, dar cu toate acestea am reușit până în acest moment să depunem documentele necesare pentru ca banii din PNRR să înceapă intre în România”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Printre cele mai relevante reforme și investiții cu impact socio-economic aferente celei de‑a doua cereri de plată, se numără:
- Intrarea în vigoare a legii de aprobare a programului național „Prima conectare la apă și canalizare”. Responsabil: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (Jalon 2);
- Intrarea în vigoare a modificărilor aduse cadrului de reglementare pentru a se asigura sustenabilitatea pensiilor din cadrul pilonului 2 Responsabil: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (Jalon 213);
- Intrarea în vigoare a legii privind protecția avertizorilor Responsabil: Ministerul Justiției (Jalon 430);
- Intrarea în vigoare a Ordinului ministerial (MO) pentru asigurarea standardelor pentru dotarea școlilor cu echipamente tehnologice și resurse în scopuri educaționale online și pentru a asigura un impact durabil al investițiilor propuse Responsabil: Ministerul Educației (Jalon 477);
- Intrarea în vigoare a legii privind decarbonizarea prin care se adoptă calendarul de eliminare treptată a cărbunelui/lignitului. Responsabil: Ministerul Energiei (Jalon 114);
- Apel de proiecte pentru renovarea și renovarea integrată în scopul asigurării eficienței energetice (consolidare seismică și eficiență energetică) pentru clădiri rezidențiale. Responsabil: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (Jalon 97);
- Acordarea de granturi operatorilor publici (municipalități) pentru construcția, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe. Responsabil: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (Jalon 456);
- Intrarea în vigoare a Legii privind guvernanța serviciilor de cloud pentru administrația publică. Responsabil: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (Jalon 144).
Stadiul Planului Național de Redresare și Reziliență
Cea de‑a treia cerere de plată în valoare de 3,1 miliarde de euro urmează a fi transmisă Comisiei în primăvara anului viitor și va fi însoțită de documentația aferenta îndeplinirii a 55 de ținte și jaloane.
România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. De la startul implementării și până la finalul lui 2022, România și‑a asumat îndeplinirea a 151 de ținte și jaloane.
Vă reamintim că în urma autorizării primei cereri de plată la 22 octombrie, Comisia Europeană a efectuat plata pentru cele 2,6 miliarde de euro aferente primei cereri depuse de România, care au intrat deja în conturile țării noastre. De asemenea, România a încasat deja două tranșe de prefinanțare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 și în ianuarie 2022.