- Investitorii individuali sunt mai predispuși să creadă că o piață bull stabilă va începe mai degrabă în prima jumătate a anului 2024
- Teama de recesiune iminentă influențează încrederea piețelor, toți cei cinci indicatori de apreciere a nivelului de încredere fiind în scădere față de primul trimestru
- Investitorii individuali vor acorda prioritate sectoarelor de tehnologie și energie pentru restul anului 2023, sectorul bunurilor de consum discreționar fiind cel mai puțin atrăgător.
Majoritatea investitorilor individuali consideră că recenta creștere a piețelor de capital nu este atat de promițătoare precum pare, doar unul din zece (11%) considerând că am intrat într-o nouă piață bull, conform datelor din cel mai recent studiu Retail Investor Beat al platformei de tranzacționare și investiții eToro.
În cadrul studiului trimestrial realizat pe un eșantion de 10.000 de investitori individuali din 13 țări, cea mai frecventă predicție privind momentul în care va începe următoarea piață bull a fost prima jumătate a anului 2024, 20% dintre aceștia alegând această opțiune. În rândul investitorilor români, doar 11% cred că ne aflăm deja într-o piață bull, 25% considerând că aceasta va începe până la sfârșitul anului și un alt sfert din ei se așteaptă să înceapă anul viitor.
Rezultatele studiului vin după revenirea recentă de pe piețele de capital, determinată în mare parte de interesul pentru IA și de redresarea sectorului de tehnologie în general. Totuși, în ciuda acestei reveniri, investitorii individuali sunt mai precauți și mai puțin optimiști decât în urmă cu trei luni, ceea ce ar putea fi un rezultat al temerilor tot mai mari legate de recesiune.
Potrivit sondajului Retail Investor Beat, toți cei cinci indicatori de măsurare a încrederii au scăzut de la un trimestru la altul, numărul investitorilor care se simt încrezători în ceea ce privește portofoliul lor, economia globală și economia națională scăzând cu cinci puncte procentuale (la 71%, 40% și, respectiv 45%). Între timp, amenințarea unei recesiuni pe piața internă a crescut și a devenit cel mai mare risc perceput în rândul investitorilor de retail la nivel mondial (24%), în timp ce mult mai puțini au considerat inflația ca fiind principalul risc (14%).
În ciuda temerilor tot mai mari legate de recesiune la nivel global, 80% dintre investitorii români intervievați în cadrul sondajului eToro rămân încrezători în portofoliile lor. Preocuparea numărul unu a investitorilor români pentru următoarele trei luni este posibila recesiune a economiei locale (31%), urmată de starea economiei globale (16%), ratele ridicate ale dobânzilor (11%) și inflația (9%). Este o schimbare destul de mare față de trimestrul trecut, când principala amenințare pentru portofoliile investitorilor era considerată a fi inflația, urmată de un conflict internațional.
Comentând aceste date, Ben Laidler, strategul eToro pentru piețele globale, a declarat: „Investitorii individuali la nivel mondial au revenit rapid pe piețele bursiere după minimul din octombrie 2022 și sunt din nou contra tendinței acum, adoptând o poziție mai precaută față de povestea de extindere a pieței bull market, în ciuda faptului că S&P 500 a crescut cu peste 20% în acest an. Realitatea economică pare să muște din ce în ce mai mult, cu temerile legate de recesiune în creștere și cu siguranța locurilor de muncă în scădere.”
Deși încrederea a scăzut, o mulțime de investitori individuali susțin în continuare piețele. În ultimele trei luni, la nivel global, 31% dintre aceștia au mărit suma de bani cu care contribuie în mod regulat la portofoliul lor, în timp ce doar 12% și-au redus contribuțiile. Situația este similară în următoarele trei luni, 31% dintre aceștia plănuind să își majoreze contribuțiile, în timp ce 11% spun că și le vor reduce. Mai mult de jumătate (55%) dintre investitorii români chestionați nu au făcut nicio modificare în portofoliile lor, în timp ce 36% au crescut suma de bani investită în ultimele trei luni.
De asemenea, investitorii individuali sunt optimiști în ceea ce privește anumite sectoare, cel de tehnologie fiind pe primul loc. Întrebați în ce sector este cel mai probabil să își majoreze investițiile pentru restul anului 2023, 30% au răspuns tehnologie, 15% au optat atât pentru energie, cât și pentru servicii financiare, iar 12% pentru sectorul imobiliar. Cele mai puțin atractive sectoare pentru investitori sunt bunurile de consum discreționar (2%) și materialele (3%).
Pentru restul acestui an, doar 30% dintre investitorii români intenționează să își majoreze investițiile în sectorul de tehnologie, inclusiv în inteligența artificială, 20% în sectorul energetic, iar 15% în cel al serviciilor financiare și în cel imobiliar. Anticipând o încetinire a economiei în viitor, doar 1% dintre investitori plănuiesc să investească mai mult în bunuri de consum discreționar, iar doar 2% se uită la sectoarele industriale și comunicații.
Bogdan Maioreanu, analist de piață eToro pentru România, a declarat: „Acțiunile din domeniul tehnologiei au fost preferate în acest an, investitorii individuali mentinându-și poziția optimistă pe termen lung, ceea ce reflectă rădăcinile lor mai tinere și native digitale. Dar tendința contrară este clar afișată prin concentrarea pe acțiunile din sectorul energetic, financiar și imobiliar, care au avut cele mai slabe performanțe în acest an. Dacă economiile rămân reziliente și apar în curând reduceri ale ratelor dobânzilor, aceasta ar putea fi o premoniție.”