miercuri, octombrie 30, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaForum de afaceri româno-elen la CCIB

Forum de afaceri româno-elen la CCIB

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în parteneriat cu Ambasada Republicii Elene în România, Camera de Comerț și Industrie Atena (ACCI) Federația Elenă a Întreprinderilor (SEV), Asociația Exportatorilor din Grecia (SEVE) și cu sprijinul Camerei de Comerț Bilaterale Eleno-Române (HRCC) au organizat astăzi, în Aula Carol I a Palatului CCIB, un Forum de Afaceri Româno-Elen, axat pe întâlniri B2B.

Manifestarea face parte din seria Ziua Oportunităților de Afaceri, fiind dedicată de această dată promovării relațiilor comercial-economice dintre România și Grecia. Forumul a avut loc cu ocazia vizitei în România a unei misiuni economice multisectoriale organizate de partenerii din Grecia la acest eveniment.

Forumul, deschis și moderat de președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, a fost onorat de susținerea unor alocuțiuni de către: E.S. Sofia Grammata, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Elene în România, Vicky Loizou, secretar general pentru afaceri economice internaționale în cadrul Ministerului elen al Afacerilor Externe, și Rareș Burlacu, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE). De asemenea, la sesiunea oficială a evenimentului au luat parte cu scurte prezentări: Sofia Kounenaki Efraimoglou, președintele CCI Atena; Panagiotis Hassapis, vicepreședinte executiv, SEVE; Vicky Makrygianni, director în cadrul SEV, Christodoulos Seferis, președintele HRCC.

Din delegaţia elenă au făcut parte reprezentanţii unor firme ce activează în: industria agro-alimentară (inclusiv băuturi), agricultură, fertilizatori, hrană pentru animale; industria farmaceutică, dermato-cosmetice, echipamente medicale; transport medical aerian; tehnologia informației; mediu (verificare nivel emisii de gaz); baterii, lubrifianți; sisteme solare, termale și tancuri de apă; cabine prefabricate și antiglonț.

În deschiderea evenimentului, președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, a vorbit despre rolul şi locul Camerei bucureștene în viaţa economico-socială a României, precum și despre activitatea de relații internaționale a organizaţiei noastre. În acest context, a subliniat faptul că Republica Elenă constituie o zonă prioritară în strategia CCIB, o dovadă în acest sens fiind cele 10 acorduri de cooperare încheiate cu parteneri din această țară, în baza cărora sunt organizate evenimente menite să contribuie la o mai bună cunoaștere a celor două comunități de afaceri.

La rândul lor, înalții oficiali eleni au subliniat atenția acordată dezvoltării relațiilor diplomatice, economice, culturale și politice cu România și au punctat interesul pentru piața țării noastre, atât în ceea ce privește investițiile, cât și activitatea de import-export. Totodată, vorbitorii – diplomați și reprezentanți ai mediului de afaceri – au apreciat importanța organizării unor astfel de evenimente pentru apropierea celor două comunități de business, concretizată ulterior în diversificarea schimburilor comerciale, ținând seama de contextul internațional dinamic și de tendințele de pe piețele externe.

În partea a doua a evenimentului, managerii și antreprenorii români au avut posibilitatea de a cunoaște mai bine mediul de business și oportunitățile oferite de piața elenă, în cadrul unei sesiuni B2B cu oamenii de afaceri care ne-au fost oaspeți.

Atât în timpul Forumului, cât și în convorbirile B2B au rezultat oportunități de afaceri care ar putea conduce la noi contacte și posibile contracte care să contribuie la internaționalizarea afacerilor firmelor românești interesate. În cazul în care reprezentanți ai mediului de afaceri din București, dar și din alte zone ale țării sunt interesați să-și internaționalizeze afacerile cu parteneri din Grecia sunt invitați să contacteze Serviciul Relații Internaționale al CCIB.

Informații de background

În anul 2022, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 2,7 miliarde  euro, cu 18,7% peste nivelul anului anterior, din care exportul s-a cifrat la 1,1 miliarde euro (+21,5%), iar importul, la 1,6 miliarde euro (+16,9%), Grecia fiind a 20 piață de desfacere pentru mărfurile românești, cu o pondere de 1,2% în exportul total și a 18-a piață de origine pentru mărfurile intrate în țara noastră, cu o pomdere de 1,3% din importul țării noastre.

La 30 aprilie 2023, erau înregistrate 8.468 de firme cu capital grecesc, valoarea capitalui social investit (2.394 mil. USD) plasând Grecia pe locul 8, cu o pondere de 3,77% din totalul investițiilor străine din România.


RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,891FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro