joi, noiembrie 21, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaFANTOME ȘI FANTEZII, Expoziție Tudor Banuș

FANTOME ȘI FANTEZII, Expoziție Tudor Banuș

FANTOME ȘI FANTEZII, Expoziție Tudor Banuș, 21 iulie – 28 august 2022, Sala Irina Nicolau, Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 21 iulie 2022, de la ora 18.00, la Sala Irina Nicoalu, la vernisajul expoziției pictorului Tudor Banuș, Fantome și Fantezii.

De asemenea, vineri, 22 iulie 2022, de la ora 16.00, sunteți invitați, în cadrul expoziției, la o conferință susținută de Tudor Banuș, cu subiectul „Fantome actuale și fantezii desuete”, în dialog cu Rodica Furnea, jurnalistă.

În expoziția Fantome și Fantezii vor fi prezentate mai mult de 90 de lucrări, mici și mari, din care unele sunt expuse pentru prima oară.

Abundența burlescă, drolatică și poznașă navighează, în plină feerie, în cele mai tari momente ale Istoriei Artei, convocate de Tudor Banuș fără nici o reticență. Muncitor al fabulosului, artistul vagabondează jucăuș și în totală libertate creatoare printre meandrele împrăștiate ale istoriei noastre. Grotescul meșteșugit, savuros și juisiv este terenul său de creație.

Fiecare lucrare, subtil transgresivă și vag cinică este un voiaj plin de surprize, unde tragicul și umorul se îmbrățișează.

Trecutul este prezentul dumnealui, arhaic și medieval, dar și timpul actual urban și sarcastic face parte din el, ba chiar și timpul universal și intemporal al Marilor Mituri.

Această expoziție este o trecere în revistă a părții grafice a operei lui Tudor Banuș, plecând de la desene publicate în marea presă internațională (The New York Times, Le Monde, Die Zeit etc.), trecând prin ilustrația de carte (Les Fantaisies de Tudor Banuș, Editions Michel de l’Ormeraie, Enciclopedia Zmeilor de Mircea Cărtărescu, Ed. Humanitas, Tandem I și II, cu poeme de Șerban Foarță, Ed. Vinea, publicate inițial în paginile Observatorului Cultural) și ajungând la lucrări care respiră în libertate și dau cu tifla serioșilor acriți.

Imaginile sunt complexe, saturate de creaturi ce par a veni direct din subconștient sau poate din reminiscențele unei culturi eteroclite, arhaică și futuristă în același timp. Tudor Banuș ne acompaniază în drumul nostru inexorabil spre apocalipsă, dar are, ici și colo, capacitatea de a ne face să râdem.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la 28 august 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.


Alături de Eliza Yokina, Mircea Cărtărescu și Ștefan Câlția sau Maria...

Peste 40.000 de persoane au urmărit podcastul Cronicari Digitali în al nouălea sezon, aproape jumătate preferând varianta video, disponibilă din 2024 pe Youtube; ...

VEȘMINTE ALE TRECUTULUI EXPOZIȚIE DE COSTUME ȘI PODOABE TRADIȚIONALE DIN BANAT

VEȘMINTE ALE TRECUTULUI - EXPOZIȚIE DE COSTUME ȘI PODOABE TRADIȚIONALE DIN BANAT 23 mai – 16 iunie 2024, Sala Noua Galerie Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,885FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro