Am avut plăcerea de a discuta cu o companie românească autentică, ApiLand, care împlinește 19 ani de când există pe piața românească și ne încântă cu produse naturale de înaltă calitate. Aflați povestea ApiLand și toate beneficiile produselor unui brand 100% românesc.
Când a început povestea ApiLand? Cum a luat naștere afacerea?
Povestea noastră a început în 2002 din dorința de a aduce o schimbare în alimentația celor orientați spre un stil de viață sănătos, prin studierea și promovarea valorilor terapeutice ale produselor apicole. Pe atunci, în România, doar mierea se bucura de aprecierea corectă.
Lăptișorul de matcă pur, păstura sau polenul crud nu erau foarte cunoscute deși valoarea lor terapeutică este mult mai mare decât cea a mierii. Noi, am început să le aducem în fața publicului larg, să le prezentăm beneficiile și să încurajam consumul acestora în cure, de cel puțin două ori pe an.
În primii ani de activitate am colaborat cu societatea C.C. Pollen din Phoenix Arizona, America, unde exportam polen uscat. Apoi, ne-am orientat și spre piața franceză unde am colaborat chiar cu pionierul polenului crud din Franța, Patrice Percie du Sert, și ne-am orientat și spre piața maghiară unde activăm de mai bine de un deceniu.
Pentru colaborarea cu C.C. Pollen îi suntem recunoscători domnului Dr Ștefan Stangaciu – specialist în acupunctură, api-fito-aroma terapie, formator în apiterapie, președinte al Societății Germane de Apiterapie, respectiv președinte al Societății Române de Apiterapie.
Ne puteți descrie pe scurt câteva produse populare?
Deși s-ar crede că mierea este cel mai popular produs, tonicele apicole, lăptișorul de matcă pur, polenul crud și păstura se bucură de un succes mult mai mare. De ce? Pentru că sunt mult mai bogate din punct de vedere nutritiv și valoarea lor terapeutică e mai mare. Spre exemplu, tonicele apicole sunt amestecuri optime făcute din toate produsele stupului.
Consumând 1-2 fiole de Tonic Regal sau Tonicul Apicultorului pe zi, se asigură aportul de nutrienți necesari organismului pentru un boost de energie și vitalitate. Special pentru copii am creat Tonicul Junior care este un mix optim de lăptișor de matcă pur, polen crud, miere crudă, propolis și suc de portocale – o sursă perfectă de sănătate pentru dezvoltarea adecvată a organismului lor aflat în creștere.
Lăptișorul de matcă pur, cunoscut că fiind hrana exclusivă a reginei, este poate cel mai complex produs apicol. Este o sursă naturală de acetilcolină și acid 10HDA acționând benefic asupra sistemului nervos. Este așadar recomandat cu precădere ceea ce îl recomandă cu precădere persoanelor care suferă de anumite tulburări nervoase, persoanelor care au nevoie de un plus de concentrare sau chiar celor care au episoade depresive.
Păstura, cunoscută sub numele de „pâinea albinelor” este un polen crud fermentat în condițiile naturale ale stupului, bogat în compuși cu efect hepatoprotector.
De asemenea, este un antianemic natural, apreciat de specialiștii din domeniu, și un adjuvant de nădejde în curele de detoxifiere.
Polenul crud are specificații mai interesante. Acesta preia beneficiile plantei sursă și acționează mai țintit, am putea spune. Spre exemplu, polenul crud de trandafir sălbatic acționează foarte bine asupra colonului și protejează flora intestinală, polenul crud de salcie este recomandat în problemele legate de prostată, polenul crud de păducel este recomandat în hipertensiune arterială și problemele inimii, iar polenul crud de flori de munte este bogat în seleniu și zinc ceea ce îl recomandă pentru problemele tiroidiene.
Acestea sunt doar câteva dintre ele, însă noi propunem 8 polenuri crude monoflore și 6 polenuri crude poliflore, atât în varianta ecologică, cât și convențională. Aici se poate vedea toată gama de polenuri ApiLand.
De ce să alegem produsele ApiLand?
Deși există multe motive, o să vă amintim 5 dintre ele:
- propunem cea mai variată gamă de produse apicole din România
- produsele ApiLand sunt certificate de Ecocert și atestate de către Bio – România
- suntem ușor de contactat. Albinuțele sunt mereu la celălalt capăt al firului pentru a vă ajută să alegeți produsele potrivite nevoilor voastre – 0371 78 00 78. De asemenea, ne gășiți pe rețelele de socializare cu sfaturi și povești din stup.
- produsele ApiLand sunt suplimente alimentare pure și crude, neprocesate, iar o alimentație sănătoasa presupune consumul produselor naturale, în forma în care le găsim în natură
- tocmai împlinim 19 ani de experiență în domeniul apicol
Ce diferențiază ApiLand de competitorii săi?
- ApiLand este un brand 100% românesc. Suntem pionierii polenului crud în România și propunem produse apicole cu valori terapeutice însemnate. Produsele ApiLand provin în principal de la apicultorii români, pe care îi susținem de 19 ani.
- În 20018 eram finaliști în topul celor 15 companii selectate în cadrul proiectului Made în România, realizat de Bursa de Valori București, pentru contribuția adusă creșterii economiei noastre.
- Suntem primii distribuitori români ai mierii de Manuka din Noua Zeelanda, ceea ce demonstrează că brandul ApiLand a câștigat și încrederea celor de peste hotare.
- Susținem diverse proiecte sociale și culturale în fiecare an. Ne place să venim în ajutorul celor care au nevoie.
Care a fost cel mai dificil moment din „istoria” ApiLand? Cum l-ați depășit?
Primii ani (2002-2008) au fost cei mai dificili. ApiLand era un brand nou, la început de drum, care se lupta pentru câștigarea încrederii piețelor străine. Făceam exporturi angro și ne confruntam mereu cu producătorii spanioli.
Din 2009 am început să facem retail și atunci adevărata provocare a fost găsirea oamenilor care împărtășeau valorile ApiLand și construirea echipei. A fost nevoie de o mână de oameni buni că să ajungem aici și ne bucurăm că i-am găsit.
Cum a afectat pandemia de Covid-19 activitatea afacerii?
Pandemia ne-a luat și pe noi prin surprindere. Nu eram pregătiți pentru asta, însa până acum am reușit să ne menținem sănătoși, să ne continuăm activitatea și să onorăm comenzile păstrând standardele calității serviciilor. Desigur, puterea de cumpărare a românilor a scăzut și am simțit și noi asta, dar chiar și așa am venit în ajutorul clienților noștri cu diferite campanii promoționale și am oferit transport gratuit o bună perioadă de timp.
Perspective de viitor pentru ApiLand? Produse noi?
Mereu există planuri pentru viitor. Anglia și Germania sunt următoarele piețe pe care vrem să lansăm produsele ApiLand. Muncim pentru asta și în curând se vă întâmpla.
Ce trebuie să mai știm despre ApiLand?
Oferim clienților noștri posibilitatea de a consuma produse provenite din culturi ecologice. Fie că vorbim despre polen crud, păstura, tonice apicole sau lăptișor de matcă pur, noi le punem la dispoziția publicului atât în varianta ecologică-bio, cât și convențională.
Alegând consumul produselor ecologice susținem sănătatea planetei și a mediului înconjurător. Mai mult decât atât, contribuim la dezvoltarea unui mediu sigur și curat în care albinele își desfășoară activitatea fără riscuri.