sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaConsiliul Economic și Social lansează studiul diagnostic privind locuirea de calitate, sustenabilă...

Consiliul Economic și Social lansează studiul diagnostic privind locuirea de calitate, sustenabilă și accesibilă

În urma unei analize derulate pe durata a nouă luni, prin consultarea experților tehnici și organizațiilor reprezentative în domeniu, Consiliul Economic și Social (CES) lansează studiul Locuirea în România: îmbunătățirea calității, sustenabilității și accesibilității. Analiză diagnostic și recomandări de politici publice și reglementare în domeniu.

Bogdan Simion, Președintele CES, declară: “Este pentru prima dată în ultimii nouă ani când CES se autosesizează cu privire la un fenomen socio-economic actual și realizează o analiză complexă a acestuia. Salut această nouă orientare proactivă a CES și asigurăm instituțiile publice că suntem un partener de încredere în elaborarea participativă a politicilor publice de calitate în România”.

Patronatele, sindicatele și structurile asociative ale societății civile reprezentate în CES solicită Executivului, Legislativului și Autorităților Publice Locale să se aplece asupra acestei problematici interdisciplinare complexe și să adopte modificări legislative și de reglementare în arii cheie precum colectarea și calitatea datelor privind locuirea, accesul la locuire de calitate pentru grupuri vulnerabile, eficiența energetică în clădiri și planificare teritorială și urbană care să echilibreze interesul economic al dezvoltatorilor cu cel de protejare a naturii urbane și de asigurare a calității locuirii la nivelul întregului ansamblu al orașului.

Corina Murafa, Membră în Plenul CES și Președinta Comisiei de specialitate care a realizat studiul, subliniază: “Consider că a venit momentul ca, în condițiile crizei energetice și economice actuale, locuirea eficientă energetic și accesibilă din punct de vedere al costurilor să devină o prioritate zero pentru autoritățile publice.

În elaborarea studiului am lucrat alături de experți selectați transparent, am organizat audieri publice și am primit contribuții scrise din partea actorilor interesați, astfel încât am putut scoate la iveală o largă varietate de lacune legislative, dar și aplicări defectuoase ale legislației existente, în domenii variate, de la monitorizarea locuințelor marginalizate, până la felul în care sunt realizate auditurile energetice.”

În ceea ce privește calitatea locuirii, deși datele statistice disponibile public sunt fragmentate și de slabă calitate, mai cu seamă în ceea ce privește comunitățile marginalizate, România înregistrează o serie de recorduri îngrijorătoare. 45% din tinerii români trăiesc în lipsă severă de locuințe, pe când la nivel european procentul este de patru ori mai mic. Una din cinci gospodării cheltuie mai mult de 60% din venit pe chirie, dublul mediei europene. Studiul recomandă adoptarea a zece indicatori cheie de maximă relevanță la nivel național cu privire la locuirea de calitate și setarea de ținte de politică publică pentru îmbunătățirea lor.

Fondul imobiliar existent este de calitate slabă, suprapopulat și administrat inadecvat. Asistența guvernamentală acordată grupurilor sărace este inadecvată, iar locuințele sociale sunt alocate netransparent, mai cu seamă celor cu venituri ridicate. România a ratificat o serie de tratate internaționale care vizează aspecte legate de locuirea decentă pentru grupurile vulnerabile și de dreptul la locuire, analizate în acest studiu, însă în practică nu își îndeplinește obligațiile derivate din acestea. Studiul recomandă modificarea Legii Locuinței pentru a introduce obligații și sancțiuni la nivelul autorităților județene și locale în domeniul locuirii sociale, interzicerea vânzării de locuințe publice până când deficitul de locuințe sociale nu scade considerabil, stoparea vânzării oricăror locuințe construite pentru tineri și acordarea unui drept de preemțiune autorităților locale la cumpărarea de unități locative sau imobile cu destinația de locuire, în special socială.

Deși 91% din fondul de clădiri existent este alcătuit din clădiri rezidențiale, numai 8% din clădirile rezidențiale unifamiliale au fost renovate în mediul urban și 3% în cel rural, procentul fiind de numai 14% chiar și în cazul clădirilor colective. În practică, calitatea renovărilor este verificată în doar 10% din puținele clădiri unde astfel de lucrări au loc. Băncile de date pentru renovări, certificate energetice și audituri energetice nu sunt operaționale, publice și transparente. CES recomandă acordarea de sprijin financiar proprietarilor de clădiri pentru conformarea cu standardele nZEB, în special pentru sursele regenerabile de energie obligatorii pentru clădirile noi și corelarea tuturor subvențiilor europene sau naționale în domeniul clădirilor cu standardele de renovare majoră sau chiar aprofundată.

Actualul cadru legislativ dedicat  urbanismului întreține tensiunea marcantă între interesul general vizavi de o locuire de calitate, inclusiv criterii de sustenabilitate a mediului construit, și interesele comerciale ale dezvoltatorilor imobiliari. CES recomandă debirocratizarea procesului de autorizare pentru construcții de locuit de mici dimensiuni, concomitent cu creșterea rigorii pentru dezvoltarea de ansambluri rezidențiale, obligativitatea ca autoritățile publice locale să inițieze PUZ-uri pentru zonele care nu au fost clar reglementate prin PUG și să permită inițierea elaborării unui PUZ de către actori privați doar dacă sunt îndeplinite o serie de condiții stricte, precum și menținerea tuturor indicatorilor de calitate a locuirii din Regulamentul General de Urbanism, nu doar includerea selectivă a acestora în documentațiile de urbanism.

Studiul poate fi consultat la https://www.ces.ro/studii-elaborate-de-ces/ro/124


RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,882FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro