sâmbătă, decembrie 14, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaCentrul RenewAcad din Rovinari a pregătit deja 54 de cursanţi pentru a...

Centrul RenewAcad din Rovinari a pregătit deja 54 de cursanţi pentru a deveni specialişti în meserii verzi ale viitorului

La Rovinari, în data de 14 martie 2024, a avut loc evenimentul de marcare a etapei intermediare pentru ținta de 100 de specialiști pregătiți prin cursuri de reconversie profesională și de adaptare la cerințele unei economii sustenabile în creștere, în centrul de pregătire înființat în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

RenewAcad, finanțat de către OMV Petrom și implementat de către Fundația Șanse Egale, cu sprijinul RESS – Renewable Energy School of Skills, reprezintă un program de formare profesională menit să ofere angajaților din domeniul producerii de energie din combustibili fosili competențele necesare pentru a deveni specialiști în meserii verzi, în conformitate cu nevoile actuale ale industriei și cu trendurile globale de dezvoltare sustenabilă.

În cadrul proiectului RenewAcad – Târgu Jiu, progresul este evident și impresionant, proiectul trecând rapid de 50% din target datorită interesului mare arătat prin supra-înscrierea cu până la 3 ori a celor care doresc să facă aceste cursuri. Datorită numărului mare de solicitări și interesului crescut, se are în vedere o posibilă organizare din Septembrie 2024 a unei noi sesiuni de instruire, pentru noi grupe de cursanți.

Până în prezent, un număr de 54 de persoane au parcurs cu succes cursurile de formare profesională. Dintre cei 54 de cursanți, 11 dintre aceștia au absolvit studii universitare, în timp ce restul au finalizat liceul sau au parcurs școli postliceale sau profesionale.

În ceea ce privește profilul ocupațional al cursanților, s-a remarcat prezența predominantă a lucrătorilor din domeniul electric: 16 electricieni, electricieni de întreținere și reparații sau cei implicați în exploatarea centralelor și stațiilor electrice. În plus, în grupul de cursanți, s-au regăsit și alte meserii, cum ar fi lăcătuși mecanici (12), operatori (8), conducători de formație (5), precum și specialiști în domenii variate ca ingineri, excavatori, programatori, dispeceri șef de tură combustibil, mașiniști sau șefi de atelier.

În acest context, evenimentul din 14 martie a marcat finalizarea celui de-al 4-lea curs de formare profesională din cadrul proiectului RenewAcad – Târgu Jiu, unde 100 de persoane din industria carboniferă se vor specializa în instalarea sistemelor fotovoltaice. Acest moment reprezintă o realizare deosebită pentru toți cei implicați.

La eveniment, au participat reprezentanți ai investitorilor în proiecte regenerabile din zonă, precum și autorități locale și regionale și membri ai comunității locale. Evenimentul a oferit, de asemenea, oportunități de interacțiune și networking, facilitând schimbul de idei și bune practici în domeniul tranziției către energii regenerabile.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.

OMV Petrom este o companie în care, la sfârșitul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 22,5% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2023. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2023, compania a alocat circa 160 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate- related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări.

Despre Fundația Șanse Egale:

Fundația Șanse Egale este dedicată creării unui mediu de educație și sănătate mai bun pentru copii și adolescenți, inclusiv prin sprijinirea formării profesionale și reconversiei în domenii de viitor, precum energiile regenerabile.

Despre RESS – Renewable Energy School of Skills:

RESS este cea mai mare rețea de centre de pregătire pentru energie regenerabilă din România, furnizând cursuri tehnice acreditate și autorizate pentru formarea profesională în domeniul energiilor regenerabile.


Cezar Iulian Armasu
Director Revista Patronatului Roman, Director general C.P.ESG.R.

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,881FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro