luni, noiembrie 25, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaMIPE invită beneficiarii să contribuie la instituirea măsurilor pentru sprijinirea proiectelor care...

MIPE invită beneficiarii să contribuie la instituirea măsurilor pentru sprijinirea proiectelor care sunt în risc să nu se finalizeze în perioada 2014-2020

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat în consultare publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020. Proiectul reglementează și modalitățile prin care proiectele/ operațiunile nefinalizate în acest exercițiu financiar pot fi continuate din fondurile alocate pentru perioada de programare 2021-2027.

Astfel, proiectul de act normativ reglementează cadrul general – măsurile, activitățile, condițiile și termenele generale care trebuie respectate de către toate structurile implicate în închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020, asigurând abordarea unitară a procesului de închidere a programelor operaționale. Totodată, asigură continuitatea și predictibilitatea implementării proiectelor cu finanțare europeană în perioada de programare 2021-2027.

Proiectul vine la solicitarea autorităților publice locale, pentru asigurarea unui cadru de predictibilitate pentru acțiunile și proiectele aflate în implementare din fonduri europene, prin intermediul programelor operaționale 2014-2020.

„Aflați la granița între două perioade de programare, este necesar să construim cadrul necesar autorităților de management pentru evaluarea portofoliilor de proiecte finanțate în cadrul exercițiului financiar 2014-2020, pentru a identifica riscul de nefinalizare a investițiilor în termenul de eligibilitate. Așa ne asigurăm că marile proiecte de infrastructură nu au de suferit și își vor continua dezvoltarea. Concret, proiectul de Ordonanță de urgență reglementează procedura și condițiile de etapizare pentru proiectele/operațiunile contractate în cadrul programelor operaționale 2014-2020, care nu sunt finalizate până la 31 decembrie 2023 și pentru a căror finalizare este necesară asigurarea finanțării din programele 2021-2027 (etapa a II-a a implementării respectivelor proiecte/operațiuni). Pe această cale, invităm toți partenerii noștri să obținem o formă cât mai apropiată de nevoile lor”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

În absența etapizării acestora, respectiv a finanțării etapei a II-a din programele 2021-2027, în condițiile în care aceste proiecte/operațiuni sunt implementate de autorități și instituții publice, ar trebui ca sumele necesare pentru continuarea lor să fie suportate din surse publice (bugetul de stat/bugetele locale), cu efecte negative asupra deficitului bugetar al României.

Măsurile propuse trebuie adoptate în regim de urgență pentru a asigura principalelor structuri implicate în gestionarea fondurilor europene toate prevederile pentru realizarea trecerii de la perioada actuala de programare la perioada de programare 2021-2027, în condițiile nevoii de asigura respectarea termenelor instituite de Comisia Europeană.

Reamintim faptul că pentru exercițiul financiar 2014-2020, Comisia Europeană a alocat României peste 49 miliarde euro, din care alocarea pentru Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI) este de aprox. 35,2 miliarde euro, respectiv alocarea Fondului de Ajutor European pentru cele mai Defavorizate Persoane (FEAD) este de aprox. 441 mil euro, la care se adaugă Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA II), cu o alocare dedicată programului de cooperare transfrontalieră România – Serbia în valoare de aprox. 75 milioane euro.

Alocarea pentru Politica de Coeziune, finanțată în cadrul FESI, este de aprox. 24,1 miliarde euro. Fondurile Europene Structurale și de Investiții sunt implementate prin opt programe operaționale: Programul Operațional Infrastructura Mare, Programul Operațional Competitivitate, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Capacitate Administrativă, Programul Operațional Asistență Tehnică, Programul Operațional Capital Uman, Planul Național Dezvoltare Rurală, Programul Operațional Pescuit și Afaceri Maritime. La acestea se adăugă și Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, finanțat din FEAD, respectiv Programul Interreg IPA CBC România-Serbia 2014-2020, finanțat în cadrul Obiectivului Cooperare Teritorială Europeană.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MIPE – AICI.


RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,883FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro