joi, noiembrie 21, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleInvestitorii români încep să folosească inteligența artificială

Investitorii români încep să folosească inteligența artificială

Investitorii români sunt foarte încrezători în investițiile lor și se pregătesc să contribuie mai mult la portofoliile lor în acest trimestru, arată cel mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat. Aceștia sunt atrași de tehnologie, investesc în inteligența artificială, dar o folosesc și ca instrument pentru a-și alege activele și a-și gestiona investițiile.

Recenta revenire a pieței bursiere din SUA a fost determinată de tehnologie și în special de inteligența artificială. Acest lucru este evidențiat și de investitorii români, care au arătat un interes sporit pentru domenii de investiții pe termen lung, conexe, cum ar fi transformarea digitală (IA, VR, cloud computing). Procentul acestora a crescut de la 34% în martie la 42% la sfârșitul trimestrului al treilea. Ascensiunea IA începe să ajungă în portofoliile investitorilor,19% declarând că folosesc IA în gestionarea investițiilor lor și 43% fiind gata să o încerce. De asenenea, 42% dintre investitorii pregătiți să folosească IA consideră că acesta este viitorul investițiilor, iar 37% o folosesc pentru a economisi timp în efectuarea analizelor de piață. Un sfert dintre investitori cred că IA va lua decizii investiționale mai bune decât ei.

Între timp, în urma scandalurilor care au zguduit domeniul cripto, interesul investitorilor pentru domeniile de investiții pe termen lung legate de acesta, cum ar fi activele cripto și plățile digitale, a scăzut de la 45% la 36% în ultimele șase luni. Până în prezent, 82% dintre investitorii români sunt foarte încrezători în alegerile lor investiționale.

În timp ce procentul investitorilor care au în portofoliu active cripto a crescut de la 49% la 54% în ultimele 6 luni, importanța acestor active în portofoliile investitorilor a scăzut. Doar 11% au mai mult de jumătate din portofolii formate din cripto, față de 18% în urmă cu 6 luni. De asemenea, doar 4% au mai mult de trei sferturi din portofoliu format din cripto, față de 8% la sfârșitul lunii martie a acestui an.

Motivele pentru care românii investesc sunt diverse. Cei mai mulți investitori (55%) caută să-și suplimenteze venitul, alții (49%) urmăresc securitatea financiară pe termen lung, 46% încearcă să obțină independența financiară, iar 37% au un obiectiv legat de pensie. Până în prezent, 39% dintre investitori au declarat că reușesc să își atingă obiectivul, 9% dintre investitori au declarat că nu reușesc, iar pentru 51% este prea devreme pentru a se pronunța.

Investitorii încearcă să își atingă obiectivele de investiții folosind diferite clase de active. Mai mult de jumătate dintre investitorii români (54%) au în portofoliu o formă de activ cripto, 49% investesc la BVB, iar 35% investesc pe piețele de acțiuni internaționale. În această perioadă de dobânzi ridicate, 43% dintre investitorii români au în portofolii obligațiuni sau instrumente cu venit fix naționale, iar 30% dețin mărfuri fungibile (petrol, aur, argint, cupru etc.). Forex este o altă categorie populară, 59% dintre investitori investind în ea, iar 72% au în portofolii și numerar. Acest nivel ridicat al investitorilor care dețin numerar înseamnă că aceștia se pregătesc să investească mai mult în viitorul apropiat. În acest trimestru, 50% dintre investitorii români doresc să crească suma cu care contribuie la portofoliile lor, în timp ce 45% o vor păstra la fel.

Când vine vorba de acțiuni, 65% dintre investitorii români au investit în instituții ce oferă servicii financiare (bănci și asigurări), 47% dețin companii din sectorul de tehnologie, 44% dețin proprietăți imobiliare (REITS), 43% utilități și 40% acțiuni din energie (petrol, gaze), arată cel mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat.

***

Articol scris de Bogdan Maioreanu si primit la redactie de la eToro Group
eToro este o platformă socială de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să își dezvolte cunoștințele și veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 33 de milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate urma strategiile celor care au avut cel mai mare succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține și vinde cu ușurință active, își pot monitoriza portofoliul în timp real și pot efectua tranzacții oricând doresc.

Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.


Bursa de Valori București anunță cele 50 de companii semifinaliste ale...

Cele 50 de companii semifinaliste ale programului au fost selectate de membrii Comitetului de Nominalizare BVB Arena. În perioada 8 - 31...

Topul acțiunilor din T2: Investitorii individuali sunt în căutarea marilor câștigători...

Nvidia urcă de pe locul 4 pe locul 2 pe lista celor mai populare acțiuni în rândul utilizatorilor eToro la nivel global În...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,885FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro