Secretarul de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Lucian-Ioan Rus, aflat într-o vizită oficială în Torino, a participat marți, 25 octombrie a.c., la Forumul economic România-Piemont. Pe parcursul zilei, oficialul român a avut întrevederi cu Alberto Cirio, președintele Regiunii Piemont și Ambrozio Invernizzi, președintele companiei Inalpi, interesată de investiții în România, iar ulterior s-a deplasat la Sedis Light, o companie italiană cu capital românesc, producător de instrumente profesionale de măsurare a luminii.
Forumul de Afaceri România-Piemont a fost organizat de Biroul de Promovare Comercial-Economică Roma și Consulatul General al României la Torino, în colaborare cu Regiunea Piemonte și Ceipiemonte, cu participarea a peste 130 de reprezentanți companii italiene și din România, cu activități în producție industrială, energie, IT&C, sectorul bancar și consultanță, precum și reprezentați instituționali. Lucrările forumului au fost deschise de președintele Regiunii Piemonte, Alberto Cirio care a evidențiat relația economică bilaterală specială și potențialul deosebit de dezvoltare.
Secretarul de stat Lucian-Ioan Rus a subliniat importanța cooperării economice la nivel bilateral și regional, în contextul provocărilor actuale din lanțurile de aprovizionare și a încurajat companiile românești și cele piemonteze să valorifice în parteneriat oportunitățile aduse de era digitală în diverse sectoare industriale precum domeniul auto, mecatronica și industria electronică, producția alimentară sau sectorul metalo-mecanic. De asemenea, a prezentat atractivitatea turistică a României și oportunitățile de colaborare pentru dezvoltarea schimburilor reciproce de turiști. Oficialul român a evidențiat faptul că, în ciuda numeroaselor crize din ultimii 3 ani, economia României are o evoluție ascendentă: creșterea economică în primul semestru al acestui an a fost de 5,8%, iar investițiile străine directe au crescut cu 47%.
În mesajul său, ambasadorul Gabriela Dancău s-a referit la dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic româno-italian și potențialul de dezvoltare al relațiilor economice româno-piemonteze.
Reprezentantul de la Roma al Departamentului de Comerț Exterior a prezentat oportunitățile de afaceri și investiții oferite de România, cu accent pe avantajele țării noastre ca destinație pentru investițiile străine, cadrul juridic și fiscal favorabil investițiilor, dinamica relațiilor comerciale între România și Italia și oportunitățile de cooperare bilaterală în sectoare industriale.
Prefectul Regiunii Piemonte și primarul orașului Torino au salutat inițiativa de promovare a relațiilor economice bilaterale și la nivel regional, iar reprezentanți ai unor investitori italieni și-au prezentat experiențele de succes de pe piața românească.
În mesajul de final, Ioana Gheorghiaș, consulul general al României la Torino, a subliniat faptul că există peste 4.000 de companii piemonteze cu asociați români, care pot sprijini firmele din România în procesul de internaționalizare pe piața italiană.
Forumul s-a încheiat cu o sesiune de întâlniri bilaterale între companiile românești prezente – IPA, EastElectric, PSC Automation, IT Genetics, Alro și Innovative Tex Solutions – și companiile italiene interesate de colaborare. Au avut loc, de asemenea, întâlniri ale secretarului de stat Lucian-Ioan Rus și reprezentanților Departamentului de Comerț Exterior cu numeroase firme italiene interesate de mediul românesc de afaceri.
La forum au participat și companii italiene cu acționari români, precum și reprezentanții Băncii Transilvania, filiala Italia.