vineri, iunie 21, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleInteligența artificială îi sperie pe cumpărătorii tradiționali de software

Inteligența artificială îi sperie pe cumpărătorii tradiționali de software

Există tot mai multe rapoarte conform cărora cumpărătorii amână achizițiile majore de software, deoarece încearcă să înțeleagă impactul pe care inteligența artificială (IA) îl va avea asupra afacerii lor înainte de a face investiții semnificative în IT-ul tradițional. Am văzut acest lucru în raportările financiare ale UiPath și Salesforce, dar și în comportamentul investitorilor legat de companii similare. Printre acțiunile vândute în ultima săptămână se numără Salesforce (-14%), ServiceNow (-10%), Adobe (-9%), Oracle (-3%), SAP (-3%) și DELL (-22%), precum și companii din domeniul securității cibernetice precum Crowdstrike (-12%), Cloudflare (-9%) și Okta (-8%).

Daniel Dines, noul director executiv al UiPath, este însă optimist în ceea ce privește perspectivele companiei sale. În timpul raportării financiare de săptămâna trecută, Dines a menționat că, în urmă cu aproximativ șase, șapte săptămâni, a observat o oarecare diminuare și amânare, în special în ce privește semnarea contractelor mari, pe mai mulți ani. Dines crede că este vorba de o combinație de factori, cum ar fi mediul macroeconomic, dar și clienții mai precauți, care analizează mai atent contractele înainte de a le încheia.

UiPath nu este singurul care se confruntă cu această situație. Investitorii au fost speriați de rezultatele financiare ale Salesforce (CRM), care au dus la o scădere a acțiunilor cu 20%. Aceasta a fost o combinație între prima ratare a țintei de venituri din 2006 până în prezent, o perspectivă relativ slabă pentru următorul trimestru și poate cel mai important, declarația companiei în raportul trimestrial, declarație  potrivit căreia „au fost observate cicluri de contractare prelungite și un nivel ridicat de control al bugetelor” din partea cumpărătorilor de software. Acest comentariu a fost reiterat de directorul general Marc Benioff la CNBC, care a declarat că „nu poate influența comportamentul cumpărătorilor”.

Cumpărătorii de software par să fie copleșiți de toate oportunitățile „incredibile” aduse de inteligența artificială care le sunt prezentate de o gamă largă de furnizori. Fiindu-le teamă să nu investească în mod ineficient, aceștia își iau, pe bună dreptate, timp pentru a evalua nevoile și ofertele. Deși sunt puțini cei care se îndoiesc că IA va crește productivitatea pentru multe organizații, investitorii iau și ei o pauză de la evaluarea mult peste media pieței a sectorului software, influențați și de perspectiva unei creșteri mai mici în viitorul apropiat.

Cu toate acestea, unele companii iau deja măsuri în implementarea IA în procesele lor de afaceri. Un exemplu recent al acestei creșteri a productivității este compania Klarna, care a început să utilizeze un asistent de inteligență artificială dezvoltat de OpenAI. În prima lună, asistentul IA a avut 2,3 milioane de conversații, adică două treimi din discuțiile cu serviciul clienți al Klarna. Aceasta reprezintă munca echivalentă a 700 de angajați cu normă întreagă. De asemenea, a îmbunătățit experiența clienților, permițându-le să își rezolve problema în două minute în medie, față de 11 minute înainte și a scăzut cu 25% numărul de solicitări repetate.

Inteligența artificială generativă a demonstrat că poate opera interfețele utilizator ale computerului la fel ca un om, fără îndrumare. De aceea, analiștii consideră că vor apărea întrebări suplimentare cu privire la locul pe care îl poate avea automatizarea tradițională a proceselor robotice în cadrul companiilor. În plus, există o mulțime de întrebări cu privire la modul în care se poate integra IA cu sistemele existente.

În ciuda incertitudinii actuale, perspectivele legate de cheltuielile pentru aducerea IA în mediul de business sunt bune, compania de consultanță IDC se așteaptă ca acestea să depășească $300 de miliarde în 2026.  Deși acesta este un aspect pozitiv pentru IA, ar putea fi și unul dintre motivele pentru care investițiile în software-ul IT tradițional ar putea fi regândite de către companii.

***

Articol primit la redactie de la eToro Group
eToro este o platformă socială de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să își dezvolte cunoștințele și veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 35 de milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate urma strategiile celor care au avut cel mai mare succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține și vinde cu ușurință active, își pot monitoriza portofoliul în timp real și pot efectua tranzacții oricând doresc.

Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene ofera din 7 iunie finantari nerambursabile...

Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) lanseaza astazi un nou apel de proiecte „Listarea la bursa a intreprinderilor”, dedicat companiilor romanesti cu capital majoritar...

Sphera Franchise Group beneficiaza din 4 iunie de servicii de Market...

Sphera Franchise Group (simbol BVB:SFG),  cel mai mare grup din industria de foodservice din Romania, care opereaza in sistem de franciza restaurantele KFC, Pizza...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,928FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro